Primarul Astrid Fodor a întâmpinat vineri, 2 august, o delegație din Parlamentul German, condusă de Prim-secretarul parlamentar Thorsten Frei, alături de o altă delegație din Cancelaria de Stat a landului Bavaria, condusă de Ministrul Eric Beißwenger. La această întâlnire a fost prezent și Ambasadorul Germaniei în România, Excelența Sa domnul Peer Gebauer, care a însoțit înalții oficiali în vizita lor la Sibiu.
Discuțiile s-au axat pe dezvoltarea economică și turistică a Sibiului, oficialii germani fiind impresionați de acest aspect. Oaspeții au fost interesați de fiscalitatea locală și de creșterea rapidă a orașului. S-a abordat și conviețuirea tolerantă a minorităților, iar un exemlu este chiarprin Întâlnirea Internațională a Sașilor, un eveniment apreciat de comunitate.
„Temele de discuție s-au axat în primul pe dezvoltarea Sibiului, mai ales din punct de vedere economic și turistic, oficialii germani subliniind că sunt plăcut impresionați de ce au văzut în vizita lor aici. Oaspeții au fost curioși și despre fiscalitatea locală, resursa care asigură creșterea Sibiului într-un ritm bun. Am discutat și despre minoritățile prezente în Sibiul multicultural, unde etniile conviețuiesc cu toleranță și respect de multă vreme. Un exemplu pe care l-am indicat este tocmai Întâlnirea Internațională a Sașilor, un eveniment așteptat de întreaga comunitate a orașului, indiferent de etnie, cultura și tradițiile săsești fiind foarte apreciate. De altfel, România, ca țară, are una dintre cele mai bune și deschise politici naționale în domeniul minorităților, prin sprijinul pe care îl acordă acestora”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.