Trei frați din Porumbacu săltați de mascați după ce au sechestrat doi bărbați și i-au bătut (update
foto: arhivă

Trei frați au fost săltați, joi seara, de mascați dintr-o localitate din județul Sibiu, după ce au sechestrat doi bărbați și i-au bătut. Indivizii au fost reținuți. 

UPDATE

Bătăușii au între 36 și 43 de ani, potrivit reprezentanților IPJ Sibiu. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire au alte violențe, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal.

„În fapt, cei trei bărbați sunt bănuiți că, la data de 31 iulie a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau în localitatea Sărata, prin amenințări și acte de violență, i-ar fi luat cu forța de pe stradă pe doi localnici, ambii de 25 de ani, transportându-i într-un imobil unde i-ar fi lovit în mod repetat, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Cele două victime au fost salvate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Sus, care au intervenit prompt în urma sesizării efectuate de către un martor. Persoanele implicate nu au necesitat transport la spital.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor trei bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit surselor Ora de Sibiu, trei frați din satul Sărata din comuna Porumbacu de Jos sunt cercetați de oamenii legii după ce au sechestrat doi bărbați și le-au dat o bătaie soră cu moartea. Totul s-a întâmplat joi seara în locuința acestora.

Se pare că scandalul ar fi pornit după ce unui sătean i-a dispărut iapa. Acesta a reclamat că animalul a fost furat. Cei trei frați ar fi intervenit pentru depistarea hoților, bănuindu-i pe cei doi bărbați de această faptă. Prin urmare, au decis să le dea o lecție și i-au bătut. 

Citește și: Un sibian din Sărata a rămas fără iapă. „Mi-a furat-o cineva”

Mascații au intervenit cu promptitudine seara trecută, în urma unei sesizări prin 112 a unui martor, și i-au prins în fapt pe cei trei bătăuși. Aceștia au fost conduși ulterior la audieri, după care au fost reținuți pentru 24 de ore. 

Revenim cu detalii!

Ultima oră