Prognoza meteo pe luna august. Temperaturi mai mari decât valorile normale și mult soare

Temperaturile vor fi în general peste cele specifice pentru această perioadă, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni publicată vineri de ANM, scrie Mediafax.

Săptămâna 05.08.2024 – 12.08.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sudice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele intracarpatice.

Săptămâna 12.08.2024 – 19.08.2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 19.08.2024 – 26.08.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 26.08.2024 – 02.09.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului.

Ultima oră