jucătorii de la fc hermannstadt acuză terenul prost de la galați: ” a fost execrabil”

La finalul meciului pierdut în deplasare cu Oțelul, atacantul de la FC Hermannstadt, Aurelian Chițu (33 de ani),  a acuzat suprafața de joc. 

Dacă pe Municipal gazonul este impecabil, jucătorii de la FC Hermannstadt sunt nevoiți să joace pe terenuri de județ, așa cum a fost vineri seară cel de la Galați.

Aurelian Chițu a fost în premieră titular la FC Hermannstadt și a acuzat starea deplorabilă a gazonului, fără a căuta scuze pentru rezultat. ”Am încercat să jucăm cât se poate pe un asemenea teren, au fost multe minge lungi, un mei de luptă, am avut și noi situații, după care s-a greșit la golul lor și am pierdut pe final, cred că echitabil era un egal. Un teren execrabil, părerea mea, dar asta nu e o scuză. E destul de greu pentru mine, mă bucur că încep să joc, nu am mai jucat de 3 luni titular. În prima repriză a a fost bine cât am putut să duc fizic, dar în a doua am scăzut un pic, eram puțin obosit, dar am încercat să fac tot ce pot” a spus Aurelian Chițu după jocul de la Galați.

Atacantul lui FC Hermannstadt crede că Sibiul își va reveni, mai ales că are un lot bun. ”Normal că nu ne convine acest start, e început de campionat. Când eram la Viitorul, primele 6-7 etape am fost la retrogradare, apoi am luat campionatul. Nu poți să știi, eu cred că o să ne revenim, la Galați am făcut un joc mult mai bun decât celelalate, am arătat destul de bine, dar atât s-a putut pe un teren ca ăsta. Sunt foarte mulțumit la Sibiu, de asta am și venit aici. Nu cred că se pune problema plecării antrenorului de la echipă, e doar început de campionat, avem un lot foarte bun. Am citit și eu prin ziare, dar nu cred că ar fi corect să se întâmple asta”, a spus Aurelian Chițu, după meciul cu Oțelul.

Căbuz: ”Sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat până acum”

Portarul sibienilor, Cătălin Căbuz acuză și el plecările jucătorilor de bază din ultima vreme și speră ca echipa să își revină rapid. ”Cum am văzut jocul, am zis că ne îndreptăm spre un egal, dar din păcate nu am scos nimic la Galați. La faza golului a fost o minge destul de grea, dacă aveam puțin noroc poate ajungea Bejan mai repede la minge și o respingea, când nu e să fie, nu e. Au plecat foarte mulți jucători, cei veniți trebuie să se integreze rapid, să se pună la punct fizic, e clar că nu e începutul de campionat pe care ni-l doream. Sperăm că ne revenim cât mai repede, sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat până acum, vom analiza și vom vedea cum e situația” a declarat portarul Căbuz la flash-interviuri.

FC Hermannstadt are doar două puncte din patru meciuri și este penultima în SuperLigă.

jucătorii de la fc hermannstadt acuză terenul prost de la galați: ” a fost execrabil”

Ultima oră