Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, care ne asigură că, din 2026, vom circula pe autostradă de la Nădlac până la Boița, lângă Sibiu. Grindeanu a declarat că nu are emoții în ceea ce privește posibile întârzieri pe acest tronson, chiar dacă, pentru moment, nu a fost emisă autorizația de construcție pentru cele două tuneluri forate, care vor străbate un munte. Așadar, în prezent, se lucrează pe baza unei autorizații parțiale, care se referă la celelalte tipuri de lucrări necesare, însă tunelurile mai așteaptă, scrie Aradon.
„Se lucrează de câteva luni pe lotul Margina-Holdea, de două luni s-a început execuția lucrărilor de piloți, de foraje, lucrări necesare pentru finalizarea acestui proiect și nu am emoții că vom avea întârzieri sau probleme care să pună sub semnul întrebării finalizarea acestei bucăți extrem de importante”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministerul Transporturilor a emis pe 22 aprilie 2024 Autorizația de Construire pentru primii 5 kilometri ai lotului lipsă de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, un contract în valoare de 1,8 miliarde lei finanțat din PNRR. Lotul de nouă kilometri va permite circulația continuă pe autostradă de la frontiera de la Nădlac până la Sibiu (Boița). Cele două tuneluri sunt proiectate la km 52 + 841 – 53 + 209 și 53 + 581 – 55 + 459. Lungimea totală a tunelurilor va fi de 2,13 kilometri, fiecare fiind format din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu o platformă de 11,25 metri, potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Contractul pentru proiectarea și execuția celor nouă kilometri de drum a fost semnat în octombrie 2022, câștigătoarea licitației fiind asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT. Valoarea contractului este de 1.826.845.634,11 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR.
În luna mai a acestui an, Dorinel Umbrărescu, patronul companiei UMB, a dat asigurări că va finaliza lucrările înainte de termen.
„Am avut o discuție foarte aplicată și importantă cu constructorii importanți prezenți la acest eveniment, români și străini, printre care Dorinel Umbrărescu (grupul de firme UMB), Gabriel Stanciu (Alstom) și Ilker Gülen (Nurol). În ceea ce privește grupul de firme UMB, care are cele mai multe contracte finanțate prin PNRR, am reafirmat împreună că România nu va pierde niciun euro din acest program alocat pentru infrastructura rutieră”, a declarat în luna mai Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.