șofer rupt de beat, implicat într-un accident la mediaș. avea o alcoolemie de peste unu la mie

Luni seara, în jurul orei 22.00, în municipiul Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării, un localnic în vârstă de 47 de ani a efectuat manevra de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar în spatele său.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

”Testarea alcoolscopică a medieșeanului care a provocat tamponarea a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.” a transmis Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Ultima oră