anm anunță ploi puține și temperaturi ridicate în luna august

Temperaturile vor fi peste medie, iar ploile puține, în următoarele patru săptămâni. ANM a emis prognoza pentru intervalul 29 iulie – 26 august.

Săptămâna 29 iulie – 5 august

Valorile termice vor fi local mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 5 – 12 august

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și sudice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile montane.

Săptămâna 12 – 19 august

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 19 – 26 august

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în zonele montane și local în restul teritoriului.

Ultima oră