Un bărbat din Mediaș a fost preluat de urgență de un elicopter SMURD după ce a fost prins sub dărâmături în timp ce făcea un zid în curtea casei.
Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș au intervenit de urgentă pe strada Viorelelor din municipiul Mediaș unde un bărbat a fost prin sub dărâmături în timp ce muncea la un zid din gospodăria proprie.
„La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD Brașov”, a transmis Raluca Marcu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Barbatul în vârstă de aproximativ 52 de ani a suferit multiple traumatisme și este transportat de către elicopterul SMURD Brașov la UPU Mureș, conștient.