Tânără la un pas de moarte după ce un cort de evenimente s-a răsturnat peste ea în timp ce se relaxa în piscina unei pensiuni din județul Sibiu (video foto)

O tânără din Șelimbăr a fost la un pas de moarte după ce un cort a fost luat de vânt și a aterizat în piscina în care înota, ținând-o blocată sub apă. Administratoarea pensiunii cu piscină susține că situația nu s-a petrecut așa cum povestește familia tinerei. Poliția a demarat o anchetă în acest caz.

[brid video=”1714361″ player=”38897″ title=”Cort în piscină” duration=”10″ description=”undefined” uploaddate=”2024-07-26″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1714361_th_66a397c84f335_1721997256.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1714361_hsd_66a39842c0cc2_1721997378.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1714361.mp4″ width=”16″ height=”9″]

În data de 11 iulie, Sonia Șchipotă a mers împreună cu prietenii săi la piscina de la Pensiunea Elisabeta-Centrul Țării, din localitatea Dealu Frumos. La un moment dat, vremea s-a înrăutățit, iar vântul a desprins un cort de evenimente de dimensiuni mici, pentru aproximativ 20 de persoane, aruncându-l în piscină. Sora Soniei susține că tânăra a fost prinsă sub apă între prelată și fiarele cortului, nereușind să scape timp de un minut.

Tânără la un pas de moarte după ce un cort de evenimente s-a răsturnat peste ea în timp ce se relaxa în piscina unei pensiuni din județul Sibiu (video foto)

Slavamarul nu a reușit să intervină. În ajutor i-a sărit un prieten care nu a putut să o elibereze. Sonia a reușit să se salveze singură, dar a suferit răni la gât, picioare și mâini, precum și o lovitură la cap.

„E o chestiune de acum două săptămâni, abia acum ne-am revenit. Sora mea a fost la piscină și a zburat de nicăieri un cort. Era un cort de 20 de persoane, mare cât o filigorie. Ea a rămas prinsă între prelata și fiarele cortului, sub apă. Avea răni în jurul gâtului, la picioare și la mâini. De două săptămâni mergem la psihiatru pentru că nu doarme noaptea. Ea nu își mai aduce aminte aproape nimic. Salvamarul de acolo este un copil de 16 ani care nu a intervenit. A sărit un coleg de-al ei, dar nu putea să o scoată pentru că ea era prinsă. Sonia a stat un minut sau două sub apă, nu își amintește exact. Și-a rupt mușchiul de la umăr. Și-a tras mâna și așa a ieșit, simțind o durere mare în cap pentru că prima dată s-a lovit la cap”, spune Ștefana, sora tinerei.

Tânără la un pas de moarte după ce un cort de evenimente s-a răsturnat peste ea în timp ce se relaxa în piscina unei pensiuni din județul Sibiu (video foto)
Tânără la un pas de moarte după ce un cort de evenimente s-a răsturnat peste ea în timp ce se relaxa în piscina unei pensiuni din județul Sibiu (video foto)

„Ce m-a deranjat este că nu i s-a acordat primul ajutor”

Femeia mai susține că personalul de la piscină nu a anunțat oamenii să iasă din apă, deși existau condiții meteo periculoase, și nu i-au oferit primul ajutor. În schimb, au întrebat-o pe fată de ce a stat în piscină dacă vremea nu era bună. De asemenea, femeia spune că nimeni nu s-a interesat de starea Soniei, iar personalul nu răspunde la telefon sau la solicitările familiei de când s-a produs accidentul.

„Ce m-a deranjat pe mine este că nu i s-a acordat primul ajutor. Proprietarul pensiunii nici măcar nu a răspuns la telefon și nu s-a interesat de starea ei. Personalul de acolo nu a anunțat pe nimeni să iasă din apă. Când a ieșit din apă plină de sânge, au întrebat de ce era în piscină dacă bătea vântul. Dacă sunt condiții meteo precare, trebuie să anunți oamenii să plece de acolo. Erau inclusiv copii sub 3 ani în piscină în momentul în care a zburat cortul. Nici măcar în ziua de azi, după două săptămâni, nu ne-au răspuns la apeluri sau la emailuri. Am fost acolo și ne-au spus că nu este nimeni disponibil”, a mai spus Ștefana.

Managera pensiunii spune că situația stă cu totul altfel

Contactată de un reporter, administratoarea Pensiunii Elisabeta a declarat că situația nu s-a desfășurat așa cum a povestit familia tinerei, susținând că informațiile sunt false. Ea afirmă că tânăra a suferit doar niște zgârieturi și a rămas în piscină să înoate ulterior, refuzând ajutorul medical pe care personalul intenționa să-l ofere. De asemenea, femeia susține că are dovezi foto și video, dar nu dorește să le facă publice.

„Nu este adevărat. Într-adevăr, s-a desprins un cort, dar nu a fost nimeni prins sub acest cort. Deci dumneavoastră aveți niște informații greșite. Și noi avem filmări și avem și fotografii și inclusiv cum face baie în continuare fata aceea. N-am de ce să vă trimit dumneavoastră pentru scandaluri. Nu cred că sunteți un organ de cercetare, deci nu am nicio obligație ca să fac lucrul acesta, cu atât mai mult cu cât dumneavoastră nu faceți altceva decât scandal. Eu v-am dat punctul de vedere și v-am spus că informațiile dumneavoastră nu sunt nici verificate și sunt eronate(…) Fata a fost zgâriată. A fost întrebată dacă are probleme, dacă este necesar să o ducă cineva la spital. A stat acolo, a făcut baie în continuare și la plecare probabil că cineva a convins-o că ar putea face rost de niște bani”, spunea administratoarea Pensiunii Elisabeta.

Sora fetei susține că aceasta nu a rămas în piscină, deoarece rănile erau prea grave pentru a mai înota. Imediat după incident, ea a plecat acasă, a făcut plângere la poliție și a obținut un certificat medico-legal. De asemenea, tânăra a apelat la un psihiatru pentru a trece peste traumă, deoarece nu poate dormi fără să aibă coșmaruri.

„Nu este adevărat. După accident, ea a fost dusă direct acasă la mama. Am martor, omul care a dus-o acasă. Nu există așa ceva, e o minciună foarte gravă. Am scos certificat medico-legal și am făcut plângere la Agnita, Merghindeal, Ursa Tiberiu. Avem trimiterile pentru psihiatru. Nu poate să vorbească despre asta pentru că plânge”, a mai declarat sora Soniei.

[brid video=”1714366″ player=”38897″ title=”Sonia” duration=”null” description=”” uploaddate=”2024-07-26″ thumbnailurl=”” image=”” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1714366.mp4″ width=”16″ height=”9″]

Tânără la un pas de moarte după ce un cort de evenimente s-a răsturnat peste ea în timp ce se relaxa în piscina unei pensiuni din județul Sibiu (video foto)

Poliția a demarat o anchetă

În prezent, poliția investighează cazul sub suspiciunea de vătămare corporală din culpă.

„În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, urmează să fie stabilită starea de fapt, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ultima oră