Directoarea unei grădinițe din Sibiu acuzată că și-a pus în birou aparat de aer condiționat cumpărat din banii părinților. ”Nu am făcut nicio ilegalitate” (update)

Directoarea unei grădinițe din Sibiu este acuzată că a achiziționat un aparat de aer condiționat folosind fondurile asociației de părinți și l-a instalat în biroul său. Contactată pentru o explicație, directoarea a susținut că aparatul este un bun al instituției, nu unul personal, și că asociația este a părinților și a cadrelor didactice, a cărei președintă este chiar ea.

Sursele Ora de Sibiu susțin că directoarea grădiniței Căsuța Poveștilor a achiziționat un aparat de aer condiționat folosind fondurile Asociației „Împreună pentru Grădinița Căsuța Poveștilor”, destinate achiziționării bunurilor pentru copii, „nu pentru aerul condiționat al directoarei”. Aparatul, care ar fi costat 1.500 de lei, a fost cumpărat de la magazinul Leroy Merlin. Persoana deranjată de această situație afirmă că directoarea se comportă „ca pe moșia ei” și consideră că este nedrept ca biroul ei să beneficieze de aer condiționat, în timp ce sălile de clasă ale copiilor nu dispun de acest avantaj.

„S-a format o asociație de părinți și directoarea și-a cumpărat din banii respectivi aer condiționat și l-a montat la ea în birou. Este factură, este chitanță, este factură de instalare. Se comportă ca pe moșia ei. Știu că o asociație de părinți către care se direcționează 2 la sută, folosește banii respectivi pentru copii, pentru jucării, pentru altceva, nu pentru aerul condiționat al directoarei. L-a luat de la Leroy Merlin, și a mai luat și alte lucruri de la Dedeman, a plătit cu cardul asociației. Copiii nu au aer condiționat în săli, și-a cumpărat pentru biroul ei. Nu mi se pare normal și să se poarte în grădiniță ca pe moșia ei. Sunt 1.500 și ceva de lei de care nu au beneficiat copiii, a beneficiat doamna director care se bazează pe relații și pe pile”, spune reclamantul.

Contactată pentru a expune un punct de vedere, Rodica Neamțu a argumentat că aparatul de aer condiționat servește instituției, și în niciun caz în scop personal. Ea a explicat că grădinița nu dispune de o cancelarie, astfel încât toate documentele accesibile cadrelor didactice sunt păstrate în biroul său. Prin urmare, aerul condiționat este de folos și cadrelor didactice.

De asemenea, femeia a explicat că legea nu permite instalarea aparatelor de aer condiționat în sălile de clasă ale copiilor. Directoarea s-a arătat deranjată și a menționat că poate acționa în instanță dacă subiectul va apărea în ziar. Ea a subliniat că există o hotărâre a Consiliului de Administrație care a aprobat achiziționarea aparatului de aer condiționat.

„Noi nu avem lege să punem aer condiționat la copii, e instituție de stat, nu privată. Aerul condiționat s-a cumpărat din fondurile care provin din asociația părinților și a cadrelor didactice. Președintă eu sunt, da. Cadre didactice, plus părinți. Nu este nici o ilegalitate. Avem o hotărâre, eu pot să dau în judecată pe cine a făcut acuma…dacă văd la ziar, pot să dau în judecată pentru că am hotărâre făcută cu Consiliul de Administrație al Asociației. Fondurile sunt destinate Instituției Grădiniței „Căsuța cu Povești”. Este asociația grădiniței deci intră tot ce cumpărăm pentru grădiniță: panouri pentru pentru realizarea fișelor copiilor, deci intră tot ce cumpărăm în grădiniță pentru ei și pentru cadrele didactice, adică pentru grădiniță, nu îi investim pentru noi personal, doamne ferește. Este instituție de stat și aici investim fondurile(…)Nu avem cancelarie, toate documentele sunt în biroul meu unde au acces cadrele didactice”, a spus Rodica Neamțu. 

UPDATE:

După publicarea acestui articol, directoarea Rodica Neamțu, a adus explicații suplimentare cu privire la acuzația potrivit căreia ar fi achiziționat aparatul de aer condiționat din banii părinților.

„Atrag atenția asupra unei erori în articolul dumneavoastră prin folosirea sintagmei achiziția unui aparat de aer condiționat din banii părinților. Respectuos, vă comunic că aparatul de aer condiționat la care faceți referire nu a fost achiziționat din banii părinților, ci a fost dobândit ca urmare a unei donații! Sumele virate de către părinți prin formularul 230 vor intra în contul asociației doar în perioada august-octombrie 2024, deci nu se putea face nicio achiziție, nefiind bani în cont la momentul respectiv. Sumele ce vor intra în contul asociației, ca urmare a decontării declarațiilor 230 de către ANAF, se vor folosi exclusiv în interesul copiilor din unitatea noastră școlară! Se poate dovedi foarte ușor că nu s-a făcut achiziția aparatului de aer condiționat din banii părinților prin extrasele de cont ale asociației”, a transmis director, prof. Neamțu Rodica.

Ultima oră