Aerul de vacanță se simte și printre aleșii județeni. Dacă în alte dăți, la ședințele lunare se mai discuta și în contradictoriu sau se disputau idei, de data aceasta consilierii au votat fără interpelări toate proiectele de pe ordinea de zi.
Cele 24 proiecte de hotărâri aflate pe ordinea e zi a ședinței Consiliului Județean Sibiu de la finele lunii august au fost votate în unanimitate de consilierii prezenți. Printre proiectele aprobate a fost cel care prevede ca policlinica de pe Bâlea ă fie reabilitată printr-o investiție de aproape 10 milioane lei, dar și proiectul prin care s-a aprobat organizarea unui turneu de fotbal organizat de Asociația Surzilor.
Astfel, Sala Transilvania va fi astfel, în 17 august, între orele 09:00 – 18:00 gazda unui turneu de fotbal amical la care vor participa 10 echipe formate din persoane cu deficiențe de auz.
Citește și: Eveniment inedit la Sibiu. Asociația Surzilor organizează un turneu de fotbal
Citește și: Policlinica de pe Bâlea va fi reabilitată printr-o investiție de aproape 10 milioane lei