turismul în 2024-2025: tendințe și provocări dezbătute la o conferință de turism în porumbacu de sus

Într-un cadru intim și elegant, la parcul tematic Povestea Calendarului din Porumbacu de Sus, s-a desfășurat vineri, 19 iulie, o importantă conferință pe tema „Tendințe și Provocări în Turism, Sezon 2024-2025”. Evenimentul a reunit figuri cheie din domeniul turismului și Horeca, alături de membri ai echipei parcului.

Obiectivele conferinței de turism

Scopul principal al întâlnirii a fost de a aduce împreună profesioniști din domeniu pentru a crea conexiuni benefice și pentru a discuta strategii care să contribuie la dezvoltarea unui turism sustenabil în zona Sibiului și împrejurimi.

turismul în 2024-2025: tendințe și provocări dezbătute la o conferință de turism în porumbacu de sus

Printre invitați s-au numărat proprietari și manageri de proiect de la diverse parcuri de agrement din țară, proprietari de pensiuni, hoteluri și restaurante, jurnaliști, influenceri, companii din domeniul tehnologiei și digitalizării, precum și autorități publice.

Evenimentul a inclus prezentări de la mai mulți vorbitori notabili:

  • Adrian Apostu, proprietar Dino Park Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din țară.
  • Alexandru Hanea, manager al proiectului Anii Drumeției, responsabil cu marcarea și reamintirea traseelor montane din Județul Sibiu.
  • Simina Manea, reprezentant al Asociației Județene de Turism, Sibiu.
  • Cristian Cismaru, reprezentant al Asociației My Transylvania.
  • Roxana Cârceag, creator de conținut la Povestea Calendarului.
  • Eugen Cojocaru, proprietar GSD Software & Technology.
  • Darian Somlea, proprietar INOVI Smart Technologies.

Aniversarea a 3 ani de la înființarea Parcului tematic Povestea Calendarului

Evenimentul a marcat și aniversarea a 3 ani de la înființarea parcului tematic Povestea Calendarului, un proiect inițiat în timpul pandemiei pentru a oferi un spațiu sigur și plăcut pentru toate vârstele. Parcul, organizat în jurul celor 12 luni ale anului, continuă să fie o atracție de top, nu doar în România, ci și internațional.

Parcul tematic Povestea Calendarului este situat în Porumbacu de Sus și este organizat în jurul celor 12 luni ale anului, fiecare lună fiind reprezentată de o căsuță și de povestea tradițională a lunii respective. Conceptul este unic și nu se regăsește în niciun alt parc din țară. Parcul oferă numeroase activități, evenimente, ateliere pentru copii, și modalități variate de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele, atrăgând vizitatori care revin cu fiecare ocazie.

Pentru mai multe detalii, vizitați pagina oficială a parcului.

Ultima oră