ministrul transporturilor, optimist că traficul pe valea oltului se deschide la termen: „avem un progres de 52 la sută” (video)

Lucrările de pe Valea Oltului, dintre Boița și Lazaret, vor fi finalizate la termen, anunță ministrul Transporturilor, care a fost în vizită marți pe șantier. Traficul se va redeschide, iar restricțiile vor fi înlăturate, în 9 august. 

ministrul transporturilor, optimist că traficul pe valea oltului se deschide la termen: „avem un progres de 52 la sută” (video)

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat marți, în cadrul unei conferințe de presă la Boița, că lucrările avansează într-un ritm susținut și că, cel mai probabil, restricțiile de pe Valea Oltului vor fi înlăturate la termen stabilit, respectiv data de 9 august. 

Muncitorii au un progres de peste 50%, lucrările de defrișare pentru amenajarea drumurilor de acces fiind realizate în ritm alert. „Suntem la jumătate din perioada restricționată și ne aflăm cu lucrările undeva la 52% progres pe acest proiect. Eu cred că, la ritmul acesta, lucrările se vor înscrie în termenul asumat. Am avut noroc de vreme cât de cât bună, doar două zile au fost ploi, ceea ce a permis să se lucreze zilnic, timp de 14 ore, la foc continuu. Cred că românii de bună credință au înțeles că am dat această decizie ca urmare a unor consultări cu multă lume, cu specialiști”, a spus Sorin Grindeanu. 

Drumul principal de acces a fost finalizat, iar antreprenorul turc se concentrează în prezent pe amenajarea drumurilor secundare necesare accesului spre zonele în care se vor efectua geoforajele. 

Ultima oră