Ciprian Mărginean – șef producție Soma Sibiu, alături de Laura Banciu – specialist în cadrul ADI ECO Sibiu, au fost invitați de Biblioteca Județeană ASTRA să susțină o prezentare în cadrul programului „ASTRA Adolescent”. Evenimentul a fost găzduit vineri de American Corner și s-a bucurat de prezența a peste 20 de tineri din Sibiu și nu numai.
Directorul Bibliotecii ASTRA, Răzvan Pop, spune că prin invitația acordată Soma a dorit să aducă în centrul atenției și oameni din Sibiu de la care cei tineri au ce învăța, de la care primesc informații concrete, utile în viața de zi cu zi.
”Anul acesta ne-am gândit să fim mai aproape de adolescenții care participă în cadrul ASTRA Adolescent. Să fim mai aproape de problemele lor dar și de situațiile pe care le vor întâmpina în curând. Astfel, pe lângă personalitățile invitate, adevărate exemple pentru ei, am invitat și oameni de la care pot învăța. Pot învăța cum să facă față provocărilor de zi cu zi, cum să își chivernisească economiile, cum să evite ispitele cotidiene, pot învăța cum să își protejeze orașul și mediul înconjurător în care trăiesc. Pe aceasta cale le mulțumim invitațiilor noștri, tuturor celor care ne-au ajutat și ne ajută în continuare în acest demers. Proiectul nostru va continua în acest an cu o a doua etapă, care se va desfășura în localitățile județului Sibiu”, a declarat istoricul Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA.
Cât privește prezentarea ea a fost una dinamică și interactivă, reprezentantul Soma oferindu-le adolescenților numeroase exemple din teren, date despre salubrizarea Sibiului și probleme reale întâlnite în oraș, pe parcursul procesului de colectare selectivă. Pentru a arăta de unde a pornit Sibiul în acest proces și unde se află astăzi Ciprian Mărginean a oferit un exemplu personal.
”Când eram eu copil în Sibiu mă trimiteau părinții să duc gunoiul cu o găleată de plastic. Era totul aruncat la grămadă acolo și vara, pe căldură mai ales, eram obligat să-l duc zilnic. Mergeam și aruncam totul acolo, amestecat, la fel făceau și vecinii noștri. La întoarcere în apartament era musai să merg în pivniță și să spăl găleata. Acum, avem ca în Germania, recipiente separate, speciale pentru fiecare fracție în parte.
Haideți că vă mai dau un exemplu! Acum câteva zile eram la semafor, în fața la teatru. Eram a treia mașină și până să se facă verde din prima mașină cineva a aruncat o doză din aluminiu pe jos. Intenționam să trag pe dreapta în parcare și să mă duc să ridic doza, dar până să se schimbe semaforul persoana din fața mea, a doua mașină, s-a dat jos, a luat doza, și s-a dus la geamul celui care a aruncat pe jos, i-a spus ceva și i-a lăsat doza. Vedeți, asta înseamnă schimbare și implicare. Mă bucur să văd tineri cărora le pasă de orașul lor și care dau dovadă de bun simț. De multe ori eu le spun celor din jurul meu că nu există Soma și cetățenii, Soma suntem noi toții. Știți de ce? Pentru că o dată pe săptămână, dacă ați pus gunoiul corect la locul lui, ați ajutat orașul să fie mai curat!”, a spus Ciprian Mărginean.
Reprezentantul Soma a mai dat exemplu recenziile lăsate de turiștii care au vizitat Sibiul cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru, luna trecută. ”Pe lângă impresia pozitivă lăsată de spectacolele de teatru, foarte mulți au ținut să menționeze că au găsit un oraș curat și bine îngrijit. Fără să-i întrebe cineva ce părere au despre curățenie, așa au simțit ei, ca musafiri, că este bine să spună”, a mai spus Mărginean.
Reacțiile din public nu au întârziat să apară. ”Eu am fost la mare, am fost la Constanța, și am observat că este mult mai multă mizerie pe stradă”, a intervenit un tânăr.
”Viitorul sunteți voi și dacă vreți o schimbare, dacă vreți să arătați că vă pasă, că aduceți ceva nou pentru a îmbunătăți orașul în care trăiți implicați-vă. Ca să schimbați lumea începeți cu ce este în jurul vostru”, i-a îndemnat și Laura Banciu.
Din partea audienței, întrebările puse celor doi specialiști s-au concentrat asupra implementării sistemului de garanție-returnare și colectarea PET-urilor, cum reușește Soma să mențină curățenia la numeroasele evenimente și festivaluri din Sibiu, de ce sacii și care se adună gunoiul pe fracții sunt din plastic și cum pot fi reciclate hainele. Și acestea sunt doar câteva dintre subiectele atinse.
La finalul întâlnirii, coordonatorul programului ”Astra adolescent”, doamna Mihaela Dobrescu, și-a exprimat dorința de a organiza o nouă întâlnire viitoare. ”Ne-ați făcut o mare bucurie acceptând invitația noastră! Cu siguranță am aflat multe lucruri interesante și sperăm să repetăm evenimentul, să vedem cum evoluează colectarea selectivă la Sibiu și cum ne putem implica cu toții”, a încheiat Mihaela Dobrescu.