Ioana Elena Larisa este una dintre agentele imobiliare remarcabile din Sibiu, cunoscută nu doar pentru frumusețea sa, ci și pentru talentul său de a prezenta și vinde case, apartamente și garsoniere. În plus față de aspectul său atrăgător, Ioana are un avantaj esențial, pe care ea însăși îl consideră poate cel mai important în domeniul vânzărilor de locuințe: faptul că este femeie.
Ioana, în vârstă de 28 de ani, născută în Vâlcea, trăiește de un deceniu în Sibiu. Aici și-a descoperit adevăratele valori și cariera pe care dorește să o urmeze. După doi ani în care a vrut să urmeze o carieră în jurnalism, și-a dat seama că acesta nu era drumul potrivit pentru ea. De cinci ani, și-a găsit locul în domeniul imobiliar, unde se simte în elementul ei și își desfășoară activitatea cu pasiune, fără să simtă că obosește.
„Când am intrat în imobiliare, primul lucru la care m-am gândit a fost libertate. Și asta vine la pachet cu multe. Libertatea de a face bani mai mulți și de a-mi gestiona timpul după prioritățile mele. Acum clar flexibilitatea vine și cu minusuri și cu plusuri. Dar aici e de detaliat. Însă am ales să fac asta pentru ca îmi place și consider ca este domeniul în care poți deveni cel mai bogat om din punct de vedere al cunoștințelor. De ce?! Pentru că interacționezi cu toate clasele de oameni și de la fiecare ai câte ceva de învățat. Cred ca sunt făcută pentru imobiliare pentru ca este singurul loc în care nu depun efort. Să am oportunitatea de a cunoaște în fiecare zi oameni noi, mi se pare fantastic. Să pot să ajut oamenii să își găsească locuința care să îi împlinească, îmi aduce cea mai mare satisfacție”. spune Ioana.
Atuurile unui agent imobiliar de succes
Agenta consideră că oricine alege această meserie trebuie să aibă în vedere anumite aspecte esențiale: să cunoască toate detaliile despre produsul pe care îl vinde, să știe să asculte cu adevărat clienții și să pună emoție în ceea ce face. Cel mai mare comision pe care l-a făcut prin vânzarea unei locuințe este de 10.000 euro.
„Pentru un agent imobiliar, cel mai important lucru este să cunoască produsul pe care îl vinde, să îl expună cu transparență și neapărat să fie un bun negociator. Să știe să asculte și nu doar să audă clientul din fața lui. Pentru că e important să cunoaștem nevoile clienților ca să îi putem ajuta și să nu le pierdem timpul. Pe scurt, să ofere consiliere imobiliară de la începutul interacțiunii până la final. În imobiliare cred că este important să punem emoție în ceea ce facem”, a mai spus tânăra.
De asemenea, Ioana susține că aspectul și estetica sunt atuuri esențiale pentru un agent imobiliar. Imaginea pe care o construiești devine, astfel, cartea ta de vizită.
„Cred că 80 la sută din societate este atrasă de ambalaj. Dacă atunci când cumpărăm un produs ne uităm dupa aspect, de ce la oameni nu ar conta?! In primul rând vestimentația îți schimbă starea, iar prin asta tu poți influența. Și sa arăti bine în acest domeniu mi se pare o dovadă de respect față de munca pe care o faci și față de oamenii pe care îi întâlnești. De altfel, imaginea pe care tu ti-o creezi e cartea ta de vizită”, mai spune tânăra.
„Întotdeauna femeia va vinde mai bine decât bărbatul”
Frumoasa vânzătoare de locuințe consideră că a fi femeie este un avantaj imens în această meserie. Ea este convinsă că femeile excelează în vânzări, nu doar pentru că acționează cu emoție, ci și pentru că au arta negocierii în sânge.
„Ei bine aș putea spune că plusul meu major este că sunt femeie. Sunt o bună negociatoare, asta o pot confirma clienții mei. Să știi sa te faci plăcut, să trăiești în armonie cu tine și cu ceea ce faci, te poate duce doar către succes. Cunosc foarte bine proprietățile pe care le vând și sunt foarte directă atunci când expun informația, iar cel mai important lucru ofer suport clienților mei cu tot ce pot să îi ajut. Îmi iubesc meseria și fac asta cu entuziasm. Cred că întotdeauna femeia va vinde mai bine decât bărbatul, pentru ca ea acționează pe baza de emoție, în schimb bărbatul e pe logica. Consider ca femeia are o putere aparte ca și influență. Iar dacă emană energia potrivită poate cuceri domeniul imobiliar”.
În cei cinci ani de carieră în domeniul imobiliarelor, Ioana nu a întâmpinat obstacole majore, considerându-le doar provocări pe care le primește cu brațele deschise. Pentru cei care doresc să se orienteze către acest domeniu, ea le recomandă să aibă curaj.
„Toate lucrurile grele pe care le întâmpinăm ne ajută la evoluția noastră în acest domeniu. Iar pentru mine nu există probleme atâta timp cat există cel puțin o soluție. Cei care vor să lucreze în imobiliare, trebuie să aibă curajul de a pierde și de a câștiga în același loc. În rest să se bucure ca fac parte o bucată de timp din viața fiecărui om pe care îl întâlnesc. Iar fiecare om îi aduce cel puțin o informație valoroasă. În rest, banii vin”, a mai explicat frumoasa agentă.