Luni, de la ora 10.00, începe o nouă sesiune de înscriere pentru persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice în cadrul Programului Rabla Plus, a anunțat joi Administrația Fondului pentru Mediu, transmite Mediafax.
Sumele alocate pentru etapa a doua de înscrieri, organizată în perioada 22 iulie – 18 august 2024, sunt de 240.000.000 lei pentru persoane juridice și de 120.000.000 lei pentru unități administrativ-teritoriale și instituțiile publice.
Înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicația informatică a documentelor necesare, în limita sumelor alocate.
De asemenea, în cadrul Programului Rabla Plus va fi organizată a treia sesiune de înscriere, din 19 august până în 19 septembrie. Sumele alocate vor fi de câte 100.000.000 lei pentru persoane juridice și pentru UAT-uri și instituții publice.
De asemenea, etapa a treia destinată persoanelor fizice va avea loc între 19 august și 25 noiembrie 2024, cu un buget de 100.000.000 lei.
În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:
– 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta
– 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP
– 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat, precizează AFM.