FC Hermannstadt cedează definitiv un jucător la FC Argeș

Mijlocașul dreapta Petrișor Petrescu a fost cedat definitiv de FC Hermannstadt echipei de Liga 2 FC Argeș, unde a evoluat în a doua parte a sezonului trecut sub formă de împrumut. 

FC Hermannstadt cedează definitiv un jucător la FC Argeș

În prima parte a sezonului trecut, sibianul Petrișor Petrescu a jucat doar în 6 meciuri de Superligă, totalizând numai 64 de minute. În ciuda minutelor puține, el a marcat un gol superb,  cu Voluntari. În iarnă a fost anunțat că trebuie să își găsească o altă echipă. În locul său, Sibiul l-a adus pe Ngoma, jucător care se se află în conflict cu clubul.

Sibianul Petrișor Petrescu a evoluat mai mult în a doua parte a sezonului la FC Argeș, unde a bifat 10 apariții și două goluri. După șase ani la Sibiu, cea mai frumoasă perioadă pentru fostul căpitan a fost cea a promovării în Liga 1. Acum, speră să reușească o nouă promovare cu FC Argeș, unde colaborează cu fostul președinte de la FC Hermannstadt, Dani Coman.

”Sper ca golul cu Voluntari să nu fie ultimul al meu pentru FC Hermannstadt, poate mă voi întoarce pe viitor la echipă. E normal să mă gândesc și la o revenire, am doar 30 de ani și mai am destui ani de jucat” a spus Petrescu în iarnă, cînd a plecat sub formă de împrumut la FC Argeș.

”Mulțumim, Petry! Mulțumim pentru tot! Petrișor Petrescu a fost cedat definitiv celor de la F.C. Argeș, în Liga a II-a, echipă pentru care a evoluat sub formă de împrumut în partea a doua a sezonului trecut” este postarea dată publicității de FC Hermannstadt. 
În cariera sa, Petrișor a mai evoluat la Voința Sibiu, FC Cisnădie și Academica Clinceni. Din 2017 până la finalul lui 2023 a fost la FC Hermannstadt, cu o scurtă pauză de câteva luni petrecute la Clinceni.
FC Hermannstadt cedează definitiv un jucător la FC Argeș

Ultima oră