Urs ieșit în calea polițiștilor pe Transfagarasan. L-au speriat cu sirenele (video)
Un urs a ieșit duminică după-amiaza în calea unui echipaj de Poliție din Sibiu, pe Transfăgărășan. Polițiștii au speriat animalul cu ajutorul semnalelor acustice.
Un urs a fost surprins pe Transfăgărșan de un echipaj de poliție aflat în misiune duminică. Polițiștii au speriat ursul cu ajutorul sirenelor. La auzul zgomotului, animalul s-a speriat și s-a ascuns în vegetația de lângă drum.
„Prezența urșilor pe drumurile naționale din zonele montane nu mai sunt o apariție “surpriză”, din păcate. Ceea ce ne obligă să manifestăm mult mai multă atenție și în niciun caz să nu oprim pentru a îi hrăni sau a îi fotografia.
Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au dat nas în nas astăzi cu un urs, în timp ce patrulau pe DN7C, Transfăgărășan. Folosind semnale acustice l-au forțat să se retragă în habitatul lui. Vă recomandăm să manifestați prudență în zonele montane”, este mesajul reprezentanților IPJ Sibiu, în postarea publicată pe facebook.

Ultima oră