Cinci oameni arestați în urma violențelor din Leeds, în care au fost implicați români
Sursa foto: News.ro
Au fost făcute cinci arestări în urma violențelor de joi seară din Leeds, unde o mulțime a incendiat mai multe vehicule, după ce autoritățile engleze au încercat să ia copiii unei familii de români.
Violenţa a izbucnit joi seară, în zona Harehills din Leeds, videoclipuri şocante aratând o maşină de poliţie răsturnată şi un autobuz cu etaj aprins, potrivit News.ro.

Poliţia a spus că revolta a izbucnit în timp ce poliţiştii s-au deplasat la faţa locului în urma informaţiilor privind ostilitatea întâmpinată de asistenţii sociali care trebuiau să rezolve o problemă de protecţie a copilului.

Mai multe persoane, printre care şi români, au distrus şi răsturnat o maşină de poliţie şi au dat foc unui autobuz. Incidentele au fost declanşate de tentativa de preluare în grija statului a copiilor unei familii de români, după ce unul dintre copii a ajuns la spital cu o lovitură la cap, iar medicii au alertat autorităţile.

În timp ce copiii au fost mutaţi într-un loc sigur în jurul orei 17.00, mulţimile s-au adunat şi situaţia a escaladat, cu obiecte aruncate în poliţie.

Pe măsură ce dezordinea a escaladat, adjunctul şefului poliţiei Pat Twiggs a spus că poliţiştii au fost forţaţi să se retragă, deoarece a devenit ”evident că poliţia este singura lor ţintă”.

Decizia a fost criticată, inclusiv din partea consilierului local al Partidului Verzilor Mothin Ali, care a lucrat pentru a reduce violenţa.

Până acum au fost confirmate cinci arestări, dar sunt aşteptate mai multe. ”Pe măsură ce tulburările au escaladat, au fost cauzate daune unor vehicule şi s-au produs mai multe incendii. Am evaluat în permanenţă situaţia şi am luat decizia de a desfăşura poliţişti specializaţi în ordinea publică, care apoi au intrat sub un baraj de cărămizi şi proiectile dintr-un grup mare”, a spus Twiggs.

S-a luat atunci decizia retragerii temporare a poliţiştilor pentru a calma tensiunile. El a adăugat: ”De-a lungul nopţii au fost efectuate mai multe arestări în legătură cu tulburările şi vor fi făcute şi alte arestări în următoarele zile”.

Ultima oră