Un deținut s-a sinucis în pușcărie. Era închis pentru ca și-a lovit tatăl vitreg în cap cu toporul
foto/ ANP

Un deținut al Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud s-a sinucis în celulă pe data de 16 iulie 2024. Tragedia a fost descoperită în jurul orei 17:30 de către polițiștii de penitenciar.

Cristian P. B., în vârstă de 42 de ani, din Albac, a fost recent transferat de la Penitenciarul Deva la Penitenciarul Aiud. El executa o pedeapsă de 3 ani și patru luni pentru tentativă de omor, scrie Alba24.

Incidentul pentru care a fost încarcerat

În noaptea de 1 ianuarie 2021, Cristian a încercat să-și omoare tatăl vitreg cu o lovitură de topor în cap. Victima a supraviețuit, iar atacatorul a fost reținut și arestat preventiv. În 2022, Cristian a fost condamnat definitiv pentru tentativă de omor. El a fost transferat disciplinar pe 4 iulie 2024 de la Penitenciarul Deva la Penitenciarul Aiud, după ce s-a bătut cu un alt deținut în celula de la Deva.

Din primele informații, deținutul s-a spânzurat cu un laț făcut din material textil, pe care l-a legat de gratiile de la fereastră.

După ce a fost descoperit, medicii penitenciarului au încercat să-l resusciteze. A fost apelat numărul de urgență 112, iar un echipaj medical a ajuns la unitate în jurul orei 17:36. Manevrele de resuscitare au continuat până la ora 18:30, când a fost declarat decesul.

Autoritățile continuă investigarea circumstanțelor acestui incident tragic

Ultima oră