sibiul, gazdă joi seară după mai bine de 20 de ani pentru un meci de cupe europene. corvinul joacă pe municipal cu paks (video foto)

După ce a câștigat în Ungaria manșa tur din turul 1 preliminar al UEFA Europa League cu 4-0, Corvinul Hunedoara dispută returul joi, de la ora 21.00, pe Stadionul Municipal din Sibiu. 

După ce a câștigat Cupa României în finala de la Sibiu, Corvinul Hunedoara va juca returul cu maghairii de la Paks joi, de la ora 21.00, tot pe Stadionul Municipal, care pare că îi poartă noroc. După 42 de ani, Corvinul revine în cupele europene, după ce a câștigat Cupa României în sezonul trecut, deși evoluează în Liga 2.

YouTube video

Astfel, Stadionul Municipal din Sibiu va găzdui joi primul său meci de cupe europene de la reconstruirea sa, la finalul anului 2022.

Corvinul este mare favorită la calificare, după succesul zdrobitor din tur, cu 4-0. Echipa lui Florin Maxim a susținut miercuri antrenamentul oficial, apoi a fost organizată și o conferință de presă. ”Vim avea un stadion plin alături de noi, dar trebuie să fim cu picioarele pe pâmânt. Fanii trebuie să înțeleagă că noi avem de câștigat o dublă, nu alte orogolii, ne dorim să trecem mai departe, nimic mai mult” a spus Florin Maxim, care a pregătit în trecut și pe CSC Șelimbăr.

Mai sunt disponibile online circa 2000 de bilete la peluzele Nord și Sud, la prețul de 40 lei bucata. Tichetele pot fi achizționate accesând siteul Bilete.ro, aici. Vor fi vândute bilete și la casiera Stadionului Municipal, în ziua meciului, începând cu ora 15.00.

sibiul, gazdă joi seară după mai bine de 20 de ani pentru un meci de cupe europene. corvinul joacă pe municipal cu paks (video foto)

Porțile Stadionului Municipal Sibiu se deschid de la ora 19.00 și este de așteptat ca tribunele să fie pline, mai ales că meciul se anunță unul atractiv.  Partida va fi televizată de Prima Sport 1 și Digi Sport 1. Dacă va elimina pe paks, Corvinul va da în turul 2 peste croații de la Rijeka.

sibiul, gazdă joi seară după mai bine de 20 de ani pentru un meci de cupe europene. corvinul joacă pe municipal cu paks (video foto)

 

 

Ultima oră