apel către sibieni: o biserică din gușterița veche de peste 150 de ani, are nevoie de peste 100.000 de euro pentru refacerea picturilor

Parohia Ortodoxă Română Sibiu – Gușterița anunță că biserica cu hramul „Buna Vestire”, situată pe strada Mălinului nr. 4, se renovează, iar sumele la care ajung lucrările sunt la nivelul de 100 de mii de euro.

Biserica cu hramul „Buna Vestire” din Gușterița a intrat în renovări majore. Pe lângă branșamentul la utilități și schimbarea întregului circuit electric, biserica va primi „o nouă față” datorită picturilor care urmează să fie făcute după consolidarea pereților și tencuirea acestora.

Părintele Alexandru Ioniță anunță că pictura va fi deosebită și va include sfinți precum preotul Dumitru Stăniloaie și duhovnicul și pictorul bisericesc Sofia Boghiu, care a pictat iconostasul bisericii, figuri emblematice pentru Sibiu și nu numai.

„Am finalizat acoperișul. L-am schimbat pe tot, iar turla este și ea așezată în parametrii normali și acum urmează exteriorul. Trebuie să repictăm toată biserica. Pictura, fiind foarte degradată, a trebuit să o dăm jos pe toată, să retencuim și mai apoi să pictăm din nou pereții. Orice ajutor și sponsor ne ajută mult, pentru că este cel mai mare proiect de până acum din Gușterița. Putem spune că a trebuit schimbat tot, doar zidurile de cărămidă au mai rămas în biserica veche. Credem că toată lucrarea va dura aproximativ doi-trei ani”, a spus Părintele Alexandru Ioniță, preot în Parohia ortodoxă Gușterița.

Citește și: Biserica din Gușterița a intrat în renovare. Slujbele se vor ține în curte (foto)

apel către sibieni: o biserică din gușterița veche de peste 150 de ani, are nevoie de peste 100.000 de euro pentru refacerea picturilor

Doar pictura va costa în jur de 100 de mii de euro, fără instalații și alte reparații adiacente. Mai exact, prețul pentru pictură este de 200 euro pe metru pătrat și, din acest motiv, orice ajutor poate să ajute enorm la finalizarea lucrărilor cât mai repede.

Biserica cu hramul “Buna Vestire” a Parohiei Ortodoxe Gușterița, situată în Sibiu, pe strada Mălinului, este o biserică cu peste 1700 de credincioși și cuprinde 2 parohii și 2 preoți slujitori.

Cei interesați să dea o mână de ajutor pot dona către Parohia Ortodoxa Romana Sibiu – Gusterita I, RO53BTRLRONCRT0585118902.

Citește și: Care sunt bisericile din judeţul Sibiu cu Hramul “Bunei Vestiri”. Sărbătoarea în care nu ai voie să te cerți.

Ultima oră