aft sibiu
Raportul Senatului SUA semnalează legături între academiile militare NATO și universitățile militare din China, inclusiv Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din România, subliniind potențiale riscuri pentru securitatea alianței transatlantice în fața creșterii influenței Beijingului în domeniul militar.

Raportul „Next Steps to Defend the Transatlantic Alliance from Chinese Aggression”, realizat de Comisia Senatului pentru Relaţii externe şi distribuit în iulie 2024, face referire şi la România.

Academia Forțelor Terestre de la Sibiu implicată într-un parteneriat controversat cu o universitate militară din China

„Unele academii militare ale ţărilor NATO menţin parteneriate şi legături cu instituţiile de învăţământ chineze, se arată la pagina 15 a raportului. „Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din România are un acord formal de cooperare cu Universitatea de Geniu a Armatei PLA din Nanjing.” scrie portalul MonitorulApararii.

Realizatorii raportului, consideră că „parteneriatul continuu al academiilor militare ale naţiunilor NATO cu universităţile militare chineze este un alt aspect ne luat în seamă de NATO.”

Sprijinul Chinei pentru războiul Rusiei, capacităţile sale nucleare în creştere, propaganda anti-NATO, prezenţa tot mai mare în Arctica şi capacităţile cibernetice ofensive, pentru a numi câteva acţiuni, au pus alianţa în alertă.

În 2022, NATO a lansat un nou Concept Strategic care, pentru prima dată, a identificat Republica Populară Chineză drept o preocupare serioasă şi o potenţială ameninţare. Aceste ameninţări gemene ale Rusiei şi Chinei şi alianţa lor strategică din ce în ce mai profundă necesită o atenţie serioasă din partea alianţei, mai precizează autorii raportului.

Pentru a se pregăti mai bine să contracareze ameninţarea strategică din partea Chinei, NATO ar trebui să solicite statelor membre să stabilească standarde pentru securitatea cercetării, investiţiile strategice şi achiziţiile în sectoarele relevante pentru apărare, inclusiv infrastructura, mai precizează raportul menţionat.

Ultima oră