Peste 30 de percheziții au fost efectuate marți dimineața în mai multe localități din nordul județului Sibiu într-un dosar privind săvârșirea mai multor fapte de corupție. Un angajat de la societatea Distribuție Energie Electrică România este cercetat pentru luare de mită.
Peste 30 de locații au fost percheziționate marți de oamenii legii.
„În data de 16.07.2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor de la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, s-au efectuat percheziţii la 32 de locaţii de pe raza municipiului Mediaş şi localităţile învecinate. Percheziţiile au fost dispuse în legătură cu săvâşirea mai multor fapte de corupţie de către un angajat al societății Distribuție Energie Electrică România SA, formația de lucru Exploatare Mediaş”, a transmis prim procurorul Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Mită pentru un consum mai mic la contor
Anchetatorii efectuează cercetări cu privire la „săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice, executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, complicitate la furt, faţă de un funcţionar, angajat al DEER Mediaş, şi respectiv cu privire la infracţiunile de dare de mită şi furt faţă de mai multe persoane, beneficiari ai serviciilor de furnizare energie electrică”.
Un angajat de la DEER este cercetat pentru că ar fi primit mită ca să reducă consumul din contoarele mai multor sibieni.
„Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că în perioada martie-iulie 2024, un angajat al societății Distribuție Energie Electrică România SA, formația de lucru Exploatare Mediaş, în schimbul unor sume de bani şi a altor foloase necuvenite, primite cu titlu de mită, a intervenit neautorizat asupra echipamentelor de măsurare a energiei electrice de la mai multe imobile din Mediaş, Copşa Mică, Bazna, Biertan, Dârlos, Nemşa, în scopul diminuării valorilor de consum înregistrate de contor”, a explicat Ruginosu.
În cursul zilei de marți se efectuează audieri ca urmare a punerii în executare a mai multor mandate de aducere emise de procuror.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul Investigaţii Criminale, Serviciul Ordine Publică, Biroul Investigaţii Criminale; Serviciul Operaţiuni Speciale. Acţiunea beneficiază şi de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciul Acţiuni Speciale Alba şi Sibiu.
Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.