Restricții pentru TIR-uri marți și miercuri pe toate drumurile naționale și pe autostradă în județul Sibiu
foto/jurnaluldebuzau.ro

Restricțiile de circulație pe perioada codului roșu de caniculă sunt impuse în continuare luni, 15 iulie și marți, 16 iulie 2024. Aceste restricții survin ca urmare a avertizării meteorologice a ANM conform căreia temperaturile vor ajunge în cele două zile până la valori de 42 de grade Celsius.

Restricții pentru TIR-uri marți și miercuri pe toate drumurile naționale și pe autostradă în județul Sibiu

În completarea comunicatului de presă emis în data de 13 iulie 2024, CNAIR extinde restricțiile pentru deplasarea autovehiculelor cu MTMA > 12 tone în 6 noi județe ( Cluj, Sălaj, Brașov, Sibiu, Covasna și Mureș).

Mesaj important pentru populație de la ISU Sibiu, în contextul codului roșu de caniculă

În perioada 15 – 16 iulie, între orele 11.00 și 19.00, autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone, nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în administrarea următoarelor Direcții Regionale:

-DRDP București ( Județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița și Călărași);

-DRDP Craiova (Județele: Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți);

-DRDP Timișoara (Județele: Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad);

-DRDP Cluj (Județele: Bihor, Alba, Satu Mare, Cluj și Sălaj);

-DRDP Iași (Județele: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui)

-DRDP Buzău (Județele: Buzău, Vrancea, Galați și Brăila);

-DRDP Brașov( Jedețele: Brașov, Sibiu, Covasna și Mureș);

-DRDP Constanța (Județele: Constanța, Ialomița, Călărași și Tulcea).

Sunt exceptate de la respectarea acestor restricții:

* transporturile de persoane;

* transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

* vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

* transporturile funerare;

* transporturile poştale;

* transporturile de echipamente de prim ajutor;

* transporturi pentru distribuire de carburanţi;

* transporturile de mărfuri sub temperatură controlată;

* transporturile pentru tractări vehicule avariate;

* transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

* transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

* transporturile de apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

* transporturile de produse provenite din exploatări agricole;

* transporturile militare implicate în exerciţii multinaționale;

* transporturile de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apă minerală).

De la aceste restricții mai sunt exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA și utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări în derulare. Restricțiile cauzate de aceste temperaturi extreme cuprind regiunile: Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova (conform Avertizării Meteorologice emise de ANM).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

Ultima oră