Un bărbat din Vurpăr, care a acuzat că a fost agresat de doi polițiști, a arătat cu degetul și spre medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. Reprezentanții unității spitalicești au reacționat, spunând că „acuzațiile sunt nefondate”.
Familia unui bărbat din Vurpăr a făcut acuzații grave la adresa unor polițiști, spunând că omul ar fi fost bătut de agenți. (DETALII PE LARG, AICI)
Bărbatul, care a acuzat dureri la nivelul membrelor, a fost transportat la spital în data de 10 iulie. Familia a făcut acuzații și la adresa cadrelor medicale, spunând că nu s-ar fi ocupat corespunzător de el. „Nu l-a băgat nimeni în seama vreo două ore, a stat acolo singur până au venit mătușa și sora mea. Plângea de durere și nu îl băga nimeni în seamă. I-au spus că e doar o simplă luxație. A fost nevoie să intervină vărul meu din Cluj, care este medic, ca să îi facă niște investigații. I-au făcut o radiografie și o țineau pe a lor că e doar o luxație. Apoi l-au dus și la un CT și au constatat că mâna era ruptă în mai multe locuri. Acum e internat în spital, urmează să îi mai facă alte analize și un RMN”, a acuzat fiica bărbatului.
Reprezentanții spitalului au reacționat în urma declarațiilor făcute de rudele pacientului precizând că „acuzațiile lansate în spațiul public sunt total nefondate și aruncă o lumină nefavorabilă și incorectă asupra activității desfășurate de personalul secției UPU-SMURD a SCJU Sibiu”.
Redăm integral răspunsul medicului șef UPU-SMURD Sibiu, Csillag Paul-Bogdan, cu privire la reclamațiile pacientului.
„În cazul de față, în urma analizei fișei de prezentare în urgență, reies următoarele:
- Pacientul respectiv a fost adus cu ambulanța în UPU a SCJU Sibiu, în data de 10.07.2024, și i s-a întocmit fișa de prezentare în serviciul nostru la ora 18:01.
- Primul consult medical s-a efectuat la ora 18:10, de către medicul de gardă urgentist.
- La ora 18:14 s-au recoltat analize medicale.
- La ora 18:20 (la 10 minute după primul consult medical), pacientului i s-a administrat medicație pentru ameliorarea durerii. Ulterior, acesta a primit din nou medicamente contra durerii.
- La ora 18:37 s-a efectuat investigația Computer Tomograf (CT) a regiunilor anatomice afectate.
- La ora 18:48 s-au efectuat radiografii ale regiunilor anatomice afectate.
- În urma rezultatelor acestor investigații, a fost solicitat consultul de specialitate Ortopedie-Traumatologie. Acesta a fost efectuat la ora 19:15. Având în vedere tipul de leziune, i s-a propus pacientului internarea și intervenția chirurgicală de urgență.
- Ținând cont de antecedentele pacientului, în vederea actului anestezic și chirurgical, s-a efectuat consult cardiologic (ora 20:40). De asemenea, s-a efectuat și consult neurochirurgical (ora 21:30). Medicii din aceste specialități au și alți pacienți de consultat în același timp, iar ordinea consulturilor se face în funcție de gravitatea cazului.
- La ora 22:06, pacientul a fost internat pe secția Ortopedie-Traumatologie.
- Pacientul a fost preluat, investigat și manageriat conform practicii medicale curente și a leziunilor pe care le prezenta, și nu datorită intervenției unei alte persoane. Consulturile și tratamentul de specialitate se fac în etape, fiind determinate de către rezultatele examinării clinice și a investigațiilor de laborator și imagistice. În funcție de patologie și leziuni, acestea pot dura și câteva ore până la finalizarea cazului, dar preluarea pacientului de către personalul de gardă, tratamentul durerii și stabilirea conduitei medicale de urmat s-a făcut rapid, în decurs de câteva minute. În plus, în UPU sunt tratați simultan mai multe zeci de pacienți, iar preluarea și tratarea acestora se face în funcție de gravitate.
După cum se poate observa, nu poate fi deloc vorba de o neglijare a pacientului respectiv din partea cadrelor medicale sau de o tergiversare a actului medical”.