Localnicii din Arpașu de Jos, îngroziți după ce un tânăr a fost omorât: „Trăim printre criminali”
Sursa: Google Maps

Un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost omorât la Arpașu de Jos. Cei care i-au luat viața sunt părinții iubitei lui. Localnicii sunt îngroziți de cele întâmplate și spun că se tem pentru viețile lor. 

La Arpașu de Jos s-a instalat panica în urma tragediei din dimineața zilei de luni, când un tânăr în vârstă de 28 de ani a fost ucis cu bestialitate de părinții fetei de care era îndrăgostit. Bărbatul a fost lovit în repetate rânduri în curtea acestora până când a căzut inconștient la sol. În zadar au încercat echipajele medicale să îi salveze viața. 

Oamenii care locuiesc în Arpașu de Jos sunt revoltați și terifiați de cele întâmplate. Ei spun că trebuie să se ia măsuri, fiindcă rudele presupușilor autori ai crimei sunt periculoși. 

„Noi, oamenii din Arpașu, suntem șocați, suntem speriați. Toată lumea e îngrozită și șocată de ceea ce s-a întâmplat, fiindcă trăim cu niște criminali în sat. Trebuie luate măsuri, că e ca în codru aici. Avem copii și suntem speriați. Ți-e frică să zici ceva că îți dau în cap, sunt foarte periculoși. E strigător la cer, trăim printre criminali. Ei ne stăpânesc pe noi?”, a spus o persoană care locuiește în Arpașu de Jos, care și-a dorit să rămână anonimă. 

Citește și: Crimă la Arpașu de Jos. Tânăr ucis de familia iubitei

Citește și: Fata pentru care s-a comis crima de la Arpașu de Jos. Mihaela a fugit de acasă cu tânărul omorât

Citește și: Strigăte de durere la Spitalul Județean Sibiu. Familia tânărului ucis la Arpașu de Jos cere să se facă dreptate (video) 

Ultima oră