Sătenii din Gura Râului au o poveste de suflet, care demonstrează, încă o dată, recunoștința pe care o poartă celor care au luptat în Primul Război Mondial pentru unirea Transilvaniei cu România.
Nu există an în care o delegație a gurănilor să nu parcurgă cei 1.700 de kilometri de care despart comuna din Mărginimea Sibiului, de localitatea franceză Soultzmatt.
Deși se află în Franța, toți cei care intră în cimitirul militar de la marginea pădurii, pășesc pe pământ românesc. Este locul pe care, la 30 august 1919, comunitatea locală l-a dăruit României. Mai este locul în care, în prezența Reginei Maria și a Regelui Ferdinand, a fost sfințită, în 1922, una dintre cele mai mari necropole militare aflate peste granițele României, unde eroii își dorm somnul de veci, informează Consiliul Județean Sibiu printr-o publicare pe Facebook.
Locuitorii micului oraș din provincia Alsacia au un suflet imens, iar mulți dintre vârstnici își amintesc despre poveștile cu militarii aduși, începând cu 1917, în lagărul din Val du Pâtre (Pădurea păstorului). Ostașii români au fost capturați de Armata a IX-a germană, condusă de generalul von Falkenhayn, și duși în lagărele amenajate în Franța, în special în zona Alsaciei.
Din cauza privațiunilor și a muncilor extenuante, aici și-au găsit sfârșitul 678 de ostași, care proveneau din Regatul României și din Transilvania. În documentele administrației locale, se menționează și despre noaptea de 27/28 ianuarie 1917, când 125 de prizonieri au murit din cauza gerului năprasnic.
Fotografii cu prizonierii de la Soultzmatt au supraviețuit trecerii anilor, astfel încât și astăzi pot fi văzute imaginile celor puși să sape mormintele camarazilor decedați. Cu trupurile firave și săpând în pământul înghețat, ostașii români își trăiau ultimele zile în foame, mizerie și frig, așa cum îi descriu și documentele francezilor: „Prizonierii români erau atât de înfometaţi de către gardieni, încât erau reduşi la starea de schelete şi mureau ca şoarecii”.
La finalul războiului, pe locul fostului lagăr, se aflau înmormântați 678 de ostași. În 1919, francezii au decis că eroii merită un cimitir al lor, la marginea pădurii de lângă localitate. Terenul a fost donat României, iar reînhumarea ostașilor s-a făcut în 553 de morminte individuale, și în unul comun, în care au fost puse trupurile celor 125 de prizonieri uciși de ger.
Documentele vremii amintesc despre faptul că Regina Maria și Regele Ferdinand au revenit în Soultzmatt, pe 9 aprilie 1924, când a fost inaugurat oficial cimitirul militar, iar pe 10 aprilie, cuplul monarhic a fost prezent la Paris, unde a efectuat prima sa vizită de stat în Franța.
În luna octombrie 2019, sentimentul pro-românesc pe care îl au francezii, a grăbit înfrățirea localității lor cu comuna Gura Râului, din județul Sibiu. Cu același prilej, o piațetă a primit numele localității sibiene.
Primarul comunei Gura Râului, Gheorghe Călin, spune despre acea „bucată de Românie” din Franța că „este un loc de suflet al nostru, al românilor, indiferent de țara în care locuim. Cu toții am realizat cât de mare a fost suferința și sacrificiul eroilor noștri, iar bucățile de tricolor prinse pe cruci amintesc de faptul că acolo, în cimitir, iubirea de țară este mai vie ca oricând”.
Așa se face că, an de an, gurănii ajung în necropola militară din „Pădurea păstorului” unde depun flori, aprind lumânări și se roagă la crucile ce veghează ostașii care au luptat pentru reîntregirea neamului: „Și ei sunt ai noștri, ai României. Și-au dat viața pentru țara noastră, iar pentru asta nu o să-i uităm!”, mai spune primarul Călin.
Pe o placă din marmură albă, cuvintele Reginei Maria dăinuie peste timp: „Soldați români! Departe de patria voastră pentru care v-ați jertfit, odihniți-vă în pace, aureolați de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin.”
La 100 de ani de la inaugurarea oficială a cimitirului de la Soultzmatt, rugăciuni în limba română continuă să fie rostite de numeroși români stabiliți în Franța, lor alăturându-se sibienii din Gura Râului.
Nu au uitat că eroii din „Pădurea păstorului” au murit pentru ca Transilvania să fie recunoscută drept pământ românesc.
Acolo, în Franța, avem o mică Românie, iar gestul de suflet al gurănilor demonstrează că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!