Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță a fost ales astăzi, 10 iulie, candidatul Grupului Verzilor pentru funcția de Vicepreședinte al Parlamentului European. Ales cu 27 de voturi, Nicu Ștefănuță a concurat pentru acest rol împreună cu europarlamentarul german Damian Boeselager (25 de voturi) și finlandezul Ville Niinistö (9 voturi).
„Cred că mandatul actual va fi cel mai dur mandat al acestei generații, iar reprezentarea noastră ar trebui să fie verde, socială, progresistă. Criza socială, cum ar fi piața imobiliară care nu permite niciunui tânăr să dețină sau să închirieze în mod rezonabil o locuință este un pericol și poate rupe societatea europeană în două: cei care au și cei care nu au. Schimbările climatice se accelerează și privim cu supărare cum politicile de mediu sunt puse sub semnul întrebării. Războiul a revenit pe agenda politică europeană, iar pericolul se apropie tot mai mult, nu doar în Ucraina sau Gaza. Acestea sunt preocupările oamenilor. Mi-am asumat această luptă, lupta oamenilor pe străzile României. Nu mi-e frică să o duc mai departe în conducerea Parlamentului European”, declară Nicu Ștefănuță.
Împreună cu președintele Parlamentului European, vicepreședinții și chestorii alcătuiesc Biroul, care ia decizii în materie de organizare internă a instituției. În timp ce președintele supraveghează munca Parlamentului, pe care îl reprezintă în toate aspectele juridice, precum și în relațiile externe, acesta poate delega anumite atribuții către vicepreședinți. Vicepreședinții (14 la număr) îl pot înlocui și în prezidarea sesiunilor plenare. Președintele și vicepreședinții Parlamentului European au un mandat de doi ani și jumătate.
„Parlamentul European trebuie să fie mai puternic și mai vizibil. Intenționez să continui lupta privind transparența bugetelor, etică, integritate și punerea în aplicare a rezoluțiilor Parlamentului. Parlamentul nostru nu este doar un organism politic, ci un simbol european puternic. Voi continua, de asemenea, munca în domeniul sustenabilității, dar și în ceea ce privește probleme sociale, problemele tinerilor, egalitatea de gen, deoarece acestea sunt subiecte foarte importante pentru mișcarea noastră verde și progresistă”, adaugă europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță.
Votul pentru vicepreședinții Parlamentului European va avea loc săptămâna viitoare, în cadrul ședinței plenare de la Strasbourg, după alegerea Președintelui Parlamentului. „Fac apel la unitatea europarlamentarilor români la votul din plen de săptămâna viitoare. Este important să ne sprijinim unii pe alții, cu înțelegerea faptului că rolurile noastre importante în Parlamentul European ajută țara noastră”, încheie Nicu Ștefănuță.