Cel puțin trei terase din centrul Sibiului trebuie să fie reconfigurate, proprietarii acestora fiind obligați de municipalitate să păstreze o distanță minimă față de copacii aflați în vecinătatea lor.
Patronii a trei localuri din centrul Sibiului sunt nevoiți să demonteze terasele și să le amplaseze la o distanță de minim 2 metri față de copaci. Primăria anunță oficial că i-a somat pe cei de la Sia, Casa Frieda și Leon să facă o reamenajare în așa fel încât să nu cuprindă arborii în amplasamentul lor sau în vecinătatea lor. În cazul restaurantelor Sia din Piața Mică și Casa Frieda de pe Nicolae Bălcescu, copacii au fost integrați în interiorul teraselor.
„Prin prezenta, cu privire la cei 4 copaci cuprinși în amplasamentul terasei avizate și amplasate în locația strada Nicolae Bălcescu nr. 47-49, 51 sau în imediata vecinătate a terasei, vă punem în vedere, conform punctului de vedere primit de SPSPMADP din partea Serviciului Public a Managementului Integrat pentru Ecosisteme Urbane, eliberarea în totalitate a spațiului din jurul copacilor cu 2 m, pornind de la trunchiul acestora, până cel târziu la data de 5 iulie 2024, ora 12:00”, se arată în somația adresată localurilor Casa Frieda și Leon de pe Bălcescu.
Reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu au explicat situația, spunând că arborii trebuie protejați, iar din cauza amplasamentelor construite, ei nu se mai dezvoltă normal.
„Serviciul Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public a transmis două astfel de somații unor proprietari de terase care au construit structura acestora foarte aproape de arbori, la 2-3 centimetri. Măsura s-a impus pentru protejarea arborilor și pentru a permite dezvoltarea normală a acestora. Precizăm faptul că, inclusiv în avizele emise pentru ocuparea domeniului public cu aceste terase se specifică expres faptul că trebuie respectate prevederile HCL 150/2022 privind protecția, conservarea, dezvoltarea și întreținerea spațiilor verzi”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
În aceeași situație se află și alte localuri din centrul Sibiului. Majoritatea teraselor sunt înconjurate de copaci, iar distanțele față de aceștia sunt mai mici de doi metri. Ora de Sibiu a verificat terasele din centru, constatând că Amber Caffe, Kulinarium, Nod, Crama Sibiană, Hug the Mug, McDonald’s riscă să fie somate.
Surse Ora de Sibiu au explicat marți că astfel de somații ar fi fost primite de cel puțin 18 proprietari de terase din zona centrală a orașului.