noul orar al curselor autocarelor între sibiu și rm. vâlcea pe valea oltului. schimbări majore și câteva anulări
foto: arhivă

Începând de luni, 8 iulie, Valea Oltului s-a închis complet până în data de 9 august, pe timpul zilei, pentru ca lucrările la autostrada Sibiu – Pitești să continue. Măsura luată a afectat cursele cu autocarul sau microbuzul pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea, multe dintre companii renunțând la curse în această perioadă.

noul orar al curselor autocarelor între sibiu și rm. vâlcea pe valea oltului. schimbări majore și câteva anulări

Cursele cu autocarul pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea au fost afectate de măsura ce privește închiderea drumului național Valea Oltului. Dacă unele dintre firmele de transport care circulă pe această rută au renunțat la curse pentru o lună, altele au ales să își schimbe programul.

Expres Transport Târgu Jiu a decis să schimbe orele de plecare a curselor. Astfel, până în data de 9 august, ETA va avea o cursă de la ora 5.00 dimineața din Sibiu spre Târgu Jiu și o cursă cu plecare la ora 17.00 din Târgu Jiu spre Sibiu, prin Râmnicu Vâlcea.

Citește și: Cursele autocarelor pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea, date peste cap din cauza închiderii traficului pe Valea Oltului. „Nu mai circulăm deloc”

Tot în această perioadă, firma de transport DACOS va avea o singură cursă pe traseul Sibiu – Râmnicu Vâlcea, respectiv de la ora 19.45.

Programul curselor l-au schimbat și cei de la Dikel Tour. Firma de transport va avea curse la ora 5.00 dimineața din Sibiu spre Râmnicu Vâlcea și de la 19.30 din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu.

Firma de transport Horas SRL are curse programate doar pe timpul serii și nopții, astfel că închiderea traficului pe Valea Oltului nu aduce modificări în program. Pasagerii vor putea circula pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea, cu autobuzul de la ora 22:00 sau pot opta pentru cursa de dimineață care este programată la ora 05:45.

În schimb, firma Coțofana renunță la cursa pe care o avea din Sibiu spre Horezu de la ora 17:05, pe perioada în care Valea Oltului este închisă. Nici firma de transport FANY nu va avea curse între Sibiu și Râmnicu Vâlcea, cât timp Valea Oltului va fi închisă.

Trenul rămâne o opțiune

CFR a anunțat că va dubla capacitatea de transport cu trenul pentru a suplini faptul că, începând de luni, 8 iulie, nu se va mai circula rutier pe Valea Oltului. (DETALII AICI)

S-au introdus suplimentar în circulație următoarele trenuri:
-trenul Regio13081 cu plecare din Râmnicu-Vâlcea la ora 11.08, din  Lotru la ora 12.00 și sosire la  Sibiu la ora 14.15.
– trenul R 13082, pe tronson Sibiu – Lotru: plecare din Sibiu la ora 23.40 și sosire la Lotru la ora 2.01.
– trenul R 13083 pe tronsonul Lotru -Sibiu: plecare din Lotru la ora 20.15 și sosire în Sibiu la ora 22.30.

Citește și: CFR suplimentează trenurile pe Valea Oltului

Ultima oră