Directorul Compa Sibiu cere Ministrului Transporturilor să suplimenteze trenurile pe Valea Oltului: „Avem nevoie să aducem oamenii la lucru” (video)

Un om de afaceri din Sibiu i-a cerut ministrului Transporturilor să suplimenteze trenurile care circulă pe Valea Oltului în contextul închiderii traficului rutier. Angajații care locuiesc în localitățile din această zonă nu mai au cum să ajungă la muncă în orașul de pe Cibin. 

Directorul companiei sibiene Compa a venit pe Valea Oltului pentru a se întâlni cu ministrul Transporturilor, aflat în vizită pe secțiunea a doua a șantierului autostrăzii Sibiu – Pitești. Acesta i-a cerut lui Grindeanu să suplimenteze trenurile pentru angajații din Brezoi și localitățile învecinate, care nu vor mai avea cum să ajungă la muncă în orașul de pe Cibin odată cu închiderea DN7. 

„Sunt directorul general al firmei Compa Sibiu, una dintre firmele mari ale Sibiului, cu 2.000 de salariați, firmă românească, cu 200 de navetiști din Brezoi și zonele adiacente. Și eu aș veni cu o altă abordare, domnule ministru. Eu vă înțeleg, înțeleg ce spuneți, ce doriți și cum doriți și nu contest acest lucru. Inși trebuie să găsim o cale comună prin care toți să ne facem treaba. Toată lumea discută despre cum mergi la mare, despre transportatori. Eu doresc să discut de faptul că trebuie să produc bunuri pe care transportatorii să le ducă. Eu trebuie să lucrez și să aduc un salariat din Brezoi sau din satele din jur dimineața, la amiază și seara. (…) Cale ferată există, introduceți trenuri dimineața, după-amiaza și seara, care să ducă oamenii din zona asta în Sibiu fără nicio problemă. Să ajungă la 7, la 15 și la 23 în Sibiu și să îi aducă înapoi în zona unde locuiesc”, a spus Ioan Deac,  directorul general Compa Sibiu în cadrul conferinței de presă organizată de Sorin Grindeanu pe secțiunea II din autostrada Sibiu – Pitești. 

Omul de afaceri sibian a explicat că mai multe companii din oraș se află în aceeași situație și că angajații acestor firme nu vor mai avea cu ce să vină la muncă. 

„Nu numai eu sunt reprezentantul acestei categorii de salariați. Și Continental are, și Boromir, și tot felul de firme din Sibiu. Avem nevoie să aducem oamenii la lucru. Cea mai simplă soluție este să îi aduceți cu trenuri și cu asta rezolvați problema”, a spus Ioan Deac, directorul general Compa Sibiu. 

Citește și: Cursele autocarelor pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea, date peste cap din cauza închiderii traficului pe Valea Oltului. „Nu mai circulăm deloc”

„Am discutat cu CFR. Vor fi suplimentate garniturile de tren. (…) Eu m-am asigurat că cei de la CFR vor face această chestiune rapid. Cred că pe parcursul săptămânii viitoare va fi reglată”, a fost răspunsul ministrului Transporturilor.

Valea Oltului se va închide în perioada 8 iulie – 9 august. Mașinile nu vor mai putea circula pe drumul național pe timpul zilei, ci doar pe perioada nopții.

Citește și: Ministrul Transporturilor, despre închiderea traficului pe Valea Oltului: „Pe mine mă interesează să fac autostrăzi”

Ultima oră