Dosar penal pentru doi sibieni prinși băuți la volan, iar unul avea și numere false la mașină

Polițiștii Biroului de ordine Publică Sibiu au deschis două dosare de cercetare penală pentru doi șoferi sibieni surprinși în neregulă.

Dosar penal pentru doi sibieni prinși băuți la volan, iar unul avea și numere false la mașină

Pe 4 iulie, în jurul orei 07:00, un sibian de 54 de ani a fost oprit pe strada Ștefan cel Mare. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că numărul de înregistrare al autoturismului său era fals, aparținând unui alt vehicul. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o alcoolemie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta este acum cercetat pentru conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

La data de 5 iulie, în jurul orei 01:00, un alt sibian, în vârstă de 53 de ani, a fost oprit pe strada Lungă. Testarea alcoolscopică a arătat o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice și este acum cercetat pentru conducerea sub influența alcoolului.

Ultima oră