Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard
Sursa foto: Fcaebook/ Turul Ciclist al Sibiului

Primul weekend din luna iulie se anunță unul plin de evenimente la Sibiu. Turul Ciclist al Sibiului, Sibiu Sands și Cupa de vară smart chess Sibiu sunt o parte dintre evenimentele la care sibienii pot participa. Cei care își doresc să petreacă timpul liber aproape de natură pot opta pentru drumeții sau plimbări cu mocănița pe Valea Hârtibaciului.

Sibienii vor avea o mulțime de evenimente la care vor putea participa în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă de la ora 21, pe Espalada Filarmonicii, va avea loc „Jazzparale”, eveniment organizat în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane.

„Plecând de la muzica lui Mozart și Beethoven, artiștii aduc în fața publicului prelucrări sau piese inspirate din muzica celor doi corifei ai Clasicismului, precum și hituri ale muzicii tradiționale americane sau românești, într-un original melanj de jazz simfonic, jazz clasic, jazz contemporan și jazz ”agricol”, în care ritmurile de geamparale și călușari au menirea de a încinge spiritele”, scriu organizatorii.

Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard

Turul Ciclist al Sibiului

Turul Ciclist al Sibiului 2024  a ajuns la ediţia a 14-a și va avea loc în perioada 06 – 09 iulie. Aceasta este o competiție de ciclism de șosea, înscrisă în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale.

Competiția va aduna la start un număr de 25 de echipe, iar la start vor fi prezenți 140 de cicliști, din țări precum: Germania, Belgia, Italia, Norvegia, Israel, Olanda, Austria, Mexic, Canada, Filipine și România.

Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard

„Backyard By day”, sâmbătă

Cei care vor să se distreze sunt așteptați sâmbătă, la „Backyard By day”, unde se va auzi muzică „Afro House Beats”. Petrecerea începe la ora 16.00, iar mai multe detalii puteți afla de pe pagina de Facebook – Backyard.Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard

Sibiu Sands

Sibiu Sands ajunge anul acesta la cea de-a 11-a ediție. Evenimentul se va desfășura în perioada 4-14 iulie, în Piața Mică, în prima zi desfășurându-se meciurile de calificare pentru categoria Amatori. Prezența la eveniment este din nou una impresionantă.

Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard

Filme, la CineGold

CineGold a pregătit pentru weekend-ul acesta mai multe filme în avanpremieră și premieră. „Deadpool & Wolverine”, „Exorcism: Mantuirea”, „Blue Lock: Episodul Nagi”, „Sunt un mic ticălos”, „Dragoste, minciuni și sânge”, „Trimite-mă pe lună” și „Tornade” sunt printre cele mai noi filme car fot fi văzute la sfârșitul acestei săptămâni la CineGold.

Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard

Cupa de vară Smart Chess Sibiu

În perioada 6-7 iulie va avea loc și cea de-a IV-a ediție a Cupei de vară Smart Chess Sibiu. Eveimentul se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 13.00, la Sala Transilvania.

 Drumeții în împrejurimile Sibiului

Sâmbătă este organizată o drumeție pentru cei mici în Munții Cindrel, în aceeași zi este organizat și un tur nocturn cu și despre lilieci. Pentru duminică, „Anii Drumeției” au pus la cale drumeție pe Via Transilvanica, drumeție cu bujori de munte spre Șerbota și o drumeție dedicată „Micilor Montaniarzi”. Vezi detalii despre drumeții aici.

Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard

Festivalul „Bujorul de Munte”, la Gura Râului

Sâmbătă și duminică, la Gura Râului se celebrează bujorul de munte, tradițiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile ciobănești și pe Junii Sibiului.

Citește și: Festivalul „Bujorul de Munte” și aniversarea a 80 de ani ai Junilor Sibiului, sărbătorite în weekend la Gura Râului

Recomandări pentru timp liber în Sibiu și împrejurimi. Nu ratați Turul Ciclist și petrecerea pe timp de zi de la Backyard
Sursa foto: Facebook/ Festivalul Bujorului de Munte

Plimbări cu mocănița pe Valea Hârtibaciului

O altă opțiune de petrecere a timpului liber poate fi reprezentată de plimbările cu mocănița pe Valea Hârtibaciului. Plecarea se face din Cornățel, iar biletele pot fi achiziționate online.

Citește și: Mocănița de pe Valea Hârtibaciului trece la programul de vară și va avea mai multe curse

Tot în acest weekend se vor desfășura Zilele Hungarikum, Festivalul Fructelor de mare și „Mama dansează” la Casa Altenberg.

Ultima oră