Incendiu la două clădiri din zona fostului depou CFR din Sibiu (foto)

Două clădiri dezafectate, aflate în apropierea fostului depou CFR din Sibiu, au fost cuprinse de flăcări. Pompierii au stins incendiul în trei ore. 

Incendiu la două clădiri din zona fostului depou CFR din Sibiu (foto)

Pompierii sibieni au intervenit joi după-amiază în jurul orei 19:00 în municipiul Sibiu în zona fostului depou CFR, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două clădiri dezafectate.

Trei autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă și un echipaj SMURD au venit în zonă.

Incendiu la două clădiri din zona fostului depou CFR din Sibiu (foto) Incendiu la două clădiri din zona fostului depou CFR din Sibiu (foto)

„În momentul sosirii forțelor de intervenție incendiul se manifestă într-o încăpere dintr-o clădire dezafectată (pe aproximativ 5 mp) precum și la acoperișul unei arhive de asemena dezafectate (pe o suprafață de aproximativ 50 mp). După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările incendiul a fost lichidat”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Incendiu la două clădiri din zona fostului depou CFR din Sibiu (foto)

Din prima clădire au ars interiorul unei camere cu elementele de mobilier și diferitele documente de arhivă depozitate, precum și acoperișul acesteia de aproximativ 50 mp. Din cea de-a doua clădire au ars plafonul unei încăperi pe o suprafață de aproximativ 5 mp, o saltea și diferite resturi textile.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații închise. Din fericire nu au fost victime.

Ultima oră