România va încasa în total 12.250.000 de euro din participarea sa la Euro 2024 în Germania, conform informațiilor publicate de cotidianul AS. Ca toate celelalte echipe, tricolorii au primit suma de 9.250.000 de euro pentru participarea la turneul final, scrie PrimaSport.
Victoria cu scorul de 3-0 împotriva Ucrainei a adus încă un milion de euro, în timp ce remiza 1-1 cu Slovacia a adus echipei noastre 500.000 de euro. Calificarea în optimile de finală a adus un bonus suplimentar de 1.500.000 de euro, astfel că suma totală câștigată de tricolori se ridică acum la 12.250.000 de euro.
Înaintea meciurilor din sferturi, Spania este echipa care a acumulat cei mai mulți bani, în sumă de 16.250.000 de euro, urmată de Germania, cu 15.750.000 de euro.
Franța, Anglia, Elveția și Turcia au asigurat momentan câte 15.250.000 de euro fiecare.
Echipele calificate în semifinale vor primi câte 4 milioane de euro în plus. În cazul în care Spania va câștiga Euro 2024, ea ar putea primi un total de 28.250.000 de euro.