Șapte străzi din Miercurea Sibiului intră în reabilitare
Sursa: Google Maps

Șapte străzi din Miercurea Sibiului vor fi modernizate și aduse la standarde europene printr-o investiție ce depășește 9 milioane de lei. Primăria a depus un memoriu la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu în vederea obținerii autorizației necesare demarării lucrărilor. 

Primăria Miercurea Sibiului a depus la APM un memoriu în vederea obținerii autorizației de mediu pentru realizarea unor ample lucrări de reabilitare a mai multor străzi din oraș.

„În calitate de țară membră a Uniunii Europene, România este obligată să își îmbunătățească calitatea factorilor de mediu și să îndeplinească cerințele Acquis-ului European. România s-a angajat să îmbunătățească calitatea și dezvoltarea, prin asigurarea infrastructurii de drumuri în majoritatea zonelor. Obiectivul de investiții propus este parte integrată din Strategia orașului Miercurea Sibiului”, justifică primăria necesitatea proiectului ce va fi finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. 

Șapte străzi urmează să fie modernizate complet, fiind refăcute trotuarele și carosabilul. Este vorba despre străzile Livezilor, Viilor, Liliacului, Florilor, Grădinarilor, Teilor și Medrea. Străzile au în total o lungime de aproximativ 3,5 kilometri. 

În cadrul acestui proiect vor fi refăcute accesele în curți, rigolele și se vor amenaja spații verzi. 

Valoarea totală a investiției este de 9,1 milioane de lei, finanțarea fiind realizată prin fonduri de la Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Perioada de implementare propusă este de 12 luni. 

Ultima oră