Filmul accidentului grav de miercuri de la Șeica Mare după ce o mașină a fost proiectată într-un TIR

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul de miercuri de pe DN14 în apropiere de Șeica Mare. O șoferiță a ajuns la spital după ce s-a lovit de un alt autoturism și de un TIR. 

Accidentul de miercuri de pe DN14 s-a soldat cu rănirea unei persoane. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 21 de ani, care a rămas încarcerată în mașină. (Detalii, AICI).

Filmul accidentului grav de miercuri de la Șeica Mare după ce o mașină a fost proiectată într-un TIR

Filmul accidentului

Potrivit polițiștilor, mașina pe care o conducea tânăra de 21 de ani a intrat pe contrasens, a lovit un alt autoturism, iar apoi a fost proiectată într-un TIR.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că o tânără în vârstă de 21 de ani, domiciliată în Slimnic, în timp ce conducea autoturismul pe DN 14, având direcția de deplasare spre Mediaș, pe fondul unor cauze ce urmează a fi cert stabilite, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în județul Harghita. În urma impactului, mașina condusă de către această tânără a fost proiectată într-un autotren, condus de către un bărbat de 37 de ani, din Rășinari, ulterior ieșind în afara părții carosabile”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Traficul rutier se desfășoară în continuare alternativ, dirijat de către polițiștii rutieri.

Polițiștii le recomandă șoferilor să conducă prudent

Având în vedere condițiile meteo din ultimele ore, polițiștii atrage atenția conducătorilor auto, dar și pietonilor cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în trafic, în scopul reducerii riscului implicării în evenimente rutiere cu consecințe grave.

Păstrați în mers o distanţă de siguranţă mai mare faţă de vehiculele dinainte, nu acționați brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizați cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Adaptați permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Dacă partea carosabilă este umedă sau udă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau sunteți foarte obosiți.

Pietonilor le reamintim necesitatea de a se asigura înainte de a traversa partea carosabilă, să traverseze doar la culoarea verde a semaforului care le este destinat și să nu pătrundă pe carosabil decât după ce au observat că oferii au oprit pentru a le acorda prioritate.

Celor care circulă pe două roți le transmitem să se deplaseze atent, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în intersecții.

Fiți prudenți si dați dovadă de responsabilitate!

Ultima oră