Indiferent de obstacolele pe care le-a întâlnit de-a lungul carierei sale de pilot, sibianul Călin Bucur a bifat nenumărate realizări notabile, precum organizarea Raliului Sibiului alături de Sibiu Racing Team, organizarea pentru al 12-lea sezon consecutiv a cupei mono marcă Swift Cup – iar acum – aducerea în garajul propriu a unui model de TOP
Dacă în sezonul precedent își îndeplinea un vis – debutând la comenzile modelului Škoda Fabia Rally2, acum Călin Bucur își continuă visul, aliniindu-se la startul etapei sale de casă – Raliul Sibiului Bilstein 2024 – cu noua sa mașină, o Škoda Fabia Rally2
În numai câteva zile, Campionatul Național de Raliuri ‚Betano’ continuă cu prima etapă de macadam a sezonului – Raliul Sibiului Bilstein – eveniment ce urmează să se desfășoare în perioada 12-14 Iulie 2024. De la startul etapei sibiene nu putea absenta nici perechea formată din frate-soră – Călin și Crina Bucur – cei doi urmând să concureze cu o mașină de specificație R5/Rally2, ceea ce se traduce prin nivelul superior al naționalului de raliuri.
„Mi-am dorit foarte mult să ajung în acest punct. N-am uitat niciodată să sper și să muncesc din greu pentru a-mi atinge obiectivele, însă de această dată, pot spune că un vis frumos se conturează ideal. După episodul din 2023 când am pilotat pentru prima oară o asemenea mașină, am știut sigur că trebuie să parcurg și probele de casă cu un R5 – măcar odată.” – a spus pilotul sibian
Prima participare – și singura de până acum – a lui Călin Bucur cu modelul Škoda Fabia Rally2 s-a concretizat la etapa băimăreană din 2023, atunci când, alături de navigatorul Levente Csegzy, pilotul sibian a reușit o clasare pe poziția a 7-a în clasamentul general. Pentru această a doua prezență cu mașina de producție cehă, în dreapta lui Călin va trece sora sa, Crina: „Din prima clipă în care am urcat în mașina de concurs, am știut că acest sport mi se potrivește. Nu după mult timp de la prima participare alături de fratele meu, se lansa primul model de specificație R5 – chiar o Škoda Fabia, iar încă de atunci mi-am spus că într-o zi voi sta într-o asemenea mașină și îl voi seconda pe fratele meu. Acum că acest lucru se află la doar câteva zile de concretizare, sunt incredibil de nerăbdătoare dar și emoționată să împărtășesc – alături de Călin – un vis comun. – a declarat Crina înaintea etapei de săptămâna viitoare. Cei doi frați au bifat până acum 4 etape, ultima dintre ele fiind chiar pe macadamul sibian, la ediția din 2021, atunci când au obținut poziția a treia în cadrul clasei NAT11.
„Sunt foarte încântat să revin la start cu această mașină, însă bucuria este cu atât mai mare cu cât o voi avea în dreapta mea pe sora mea – Crina – și nu oriunde, ci chiar la etapa noastră de casă: Raliul Sibiului Bilstein. Obiectivul nostru este unui simplu și clar: să ne bucurăm de fiecare kilometru, să evoluăm frumos în fața propriilor fani și să ajungem cu bine în ultimul parc închis. Vom efectua o serie de teste premergătoare în săptămâna raliului, urmând ca evoluția noastră s-o puteți urmări în timp real pe pagina mea Călin Bucur Racing Driver, dar și pe canalele de comunicare ale Raliului Sibiului.” – a completat Călin