Accident cu 4 răniți la Târnava
FOTO arhivă

Un accident rutier a avut loc, miercuri dimineața, pe DN14 în Târnava. Două mașini au intrat în coliziune, iar patru oameni au fost răniți. 

Accident cu 4 răniți la Târnava

Potrivit polițiștilor, două mașini care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că între cele 2 autoturisme, conduse din sens opus, s-a produs o coliziune, cauza accidentului urmând a fi stabilită. Mașinile erau conduse de către 2 bărbați, unul în vârstă de 74 de ani, din Târgu Mureș, respectiv 54 de ani, domiciliat în Sibiu”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La fața locului au venit de urgență mai multe echipaje SMURD și SAJ, întrucât în urma coliziunii patru persoane au fost rănite. Este vorba despre șoferul de 74 de ani, soția acestuia de 67 de ani, șoferul de 54 de ani și o pasageră din mașina acestuia, în vârstă de 57 de ani, din Vâlcea.

„Echipajele au acordat îngrijiri medicale pentru patru persoane, o femeie în vârstă de 67 de ani care a fost transportată la CPU Mediaș de către echipajul SMURD, întrucât acuza dureri lombare”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„Echipajele SAJ au transportat la CPU Mediaș trei persoane care au suferit politraumatisme, dar în stare stabilă”, transmite Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

În acest moment, traficul rutier pe DN 14 se desfășoară alternativ, dirijat de către polițiștii rutieri motiv pentru care le recomandăm șoferilor să circule în zonă cu viteză redusă și atenție mărită. Cercetările la fața locului continuă.

Ultima oră