Administrația Națională de Meteorologie a emis marți noi alerte meteo. Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică este valabil de marți până miercuri în București și 27 de județe.
În intervalul marți, ora 10.00 – miercuri, ora 10.00, este în vigoare un cod galben în Crișana, nord-vestul Transilvaniei și local în Banat, Maramureș, Muntenia și Moldova. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, scrie Mediafax.
Miercuri (3 iulie) manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării.
Codul portocaliu a fost emis pentru același interval de timp și vizează Capitala și 27 de județe: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Harghita, Mureș, Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Ilfov.
Aici, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp.
În ce privește prognoza specială pentru București, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, însă din orele serii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului (rafale în general de 60…80 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și condiții de grindină.
În intervale scurte de timp, 1…3 ore, sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de 15…25 l/mp, izolat posibil 30 l/mp.
Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; minima termică va fi de 18…20 de grade.