ultimele vești despre starea lui constantin chiriac după ce i s-a făcut rău în timpul unei ceremonii de pe aleea celebrităților

Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, a necesitat intervenția medicilor sâmbătă, 29 iunie. În timp ce participa la ceremonia de dezvelire a stelelor pe Aleea Celebrităților, acesta s-a prăbușit subit. Starea lui este una bună în prezent.

După intervenția medicilor, Chiriac și-a revenit și starea lui este bună, conform declarațiilor oferite pentru Ora de Sibiu de către Sorana Maier, purtător de cuvânt al TNRS. Deși directorul a fost nevoit să absenteze o perioadă din mijlocul activităților esențiale pentru finalizarea festivalului, acesta a primit constant informații despre evenimente prin telefon și a continuat să contribuie activ la ultimele detalii.

„Domnul director Constantin Chiriac se simte foarte bine! În toată această perioadă a fost în permanentă legătură cu echipa Festivalului și a fost constant la curent cu toate detaliile organizatorice, pe care le-a coordonat telefonic”, a spus Sorana Maier.

Ultima oră