Un bărbat din Sibiu care a dat mită pentru a trece cu brio proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere, prins în flagrant în timp ce a dat șpagă 800 de lei, a scăpat de închisoare.
Un sibian a scos din buzunar 800 de lei pentru a-și asigura promovarea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere. Cel pe care a încercat să îl mituiască a colaborat cu ofițerii Serviciului Anticorupție și astfel a fost prins în flagrant când a dat mita. Magistrații i-au dat o pedeapsă ușoară.
Mită de 800 lei ca să ia sala
Bărbatul s-a prezentat la sala de examinare destinată testării teoretice în data de 23 aprilie 2024. La un moment dat, i-a făcut semn coordonatorului pentru a ieși afară. Individul l-a abordat direct și i-a spus că fusese programat inițial pentru examenul teoretic în luna ianuarie, dar fiindcă a fost diagnosticat cu diabet, nu s-a mai putut prezenta la acel moment. „Vreau să dau sala și să o iau, plătind-o”, i-a spus bărbatul ofițerului de la Permise, potrivit informațiilor din dosar publicate pe rejust.ro.
Coordonatorul centrului de examinare i-a răspuns că examinarea este gratuită și că nu se percepe o taxă pentru testare, moment în care inculpatul a insistat că e dispus să dea o sumă de bani pentru a fi admis. „A mai afirmat că vrea să-i ofere 800 sau 900 lei, pentru a promova examenul, discuție pe care martorul a înregistrat-o cu telefonul mobil personal”, se arată în rechizitoriu.
Examinatorul i-a spus să se întâlnească a doua zi, iar apoi a denunțat fapta la Serviciul Județean Anticorupție. Dimineața următoare, în 24 aprilie, bărbatul a venit la centrul de examinare, spunând că are nevoie urgent de permisul de conducere fiindcă vrea să plece în străinătate la muncă. Apoi, asigurându-se că nu este observat de alte persoane, a pus 800 de lei în dosarul de școlarizare, pe care i l-a înmânat coordonatorului de la Permise. Imediat după acest gest, polițistii și un procuror au constatat în flagrant fapta.
La audieri, individul a declarat că a dat mita la sfatul unui prieten și că, deși inițial era hotărât să dea șpaga, ulterior s-a răzgândit, iar banii au ajuns în dosarul de școlarizare din greșeală.
Închisoare cu suspendare
Bărbatul și-a recunoscut fapta și a semnat un acord cu procurorii în acest sens. Instanța a considerat că „interacțiunea cu mediul penitenciar nu este întotdeauna un mijloc eficient de reeducare, iar executarea pedepsei fără privare de libertate constituie o modalitate de individualizare a executării pedepsei suficientă pentru o bună îndreptare și reintegrare socială a inculpatului”.
Instanța a avut în vedere faptul că bărbatul se află la primul contact cu legea penală, că este tânăr, integrat în societate, regretă fapta comisă și a fost de acord să presteze muncă în folosul comunității.
Prin urmare, bărbatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare pentru dare de mită. În următorii doi ani el se va afla sub supraveghere, va fi vizitat de consilierul de probațiune, va comunica schimbarea locului de muncă și domiciliului, cât și deplasările care depășesc 5 zile. De asemenea, va trebui să presteze muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile.