interviu la ”dublu” despre provocările de la champions sibiu cu antrenorii de volei sabin șopa și andrei banciu

După un sezon de vis pentru echipele de volei ale ACS Champions Sibiu, antrenorii Sabin Șopa și Andrei Banciu privesc spre viitor. 

Echipele feminine de volei U13 și U15 au ajuns în topul competițiilor naționale, iar echipa U17 continuă să concureze în Divizia Elită. Antrenorii-cheie din cadrul clubului, Sabin Șopa și Andrei Banciu au oferit un interviu la ”dublu” pentru pagina oficială a clubului, în care au vorbit deschis despre ascensiunea ACS Champions Sibiu, dar și speranțele pentru viitor și ce poate fi îmbunătățit.
𝐴𝑛𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑎 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑒𝑙𝑒 𝑈13 𝑠̦𝑖 𝑈15. 𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑐ℎ𝑒𝑖𝑒 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑖𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑖𝑏𝑢𝑖𝑡 𝑙𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒?
𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Cheia succesului celor două echipe U13 și U15 a fost un mix de talent cu multă muncă, seriozitate și implicare din partea trioului sportiv – antrenor – părinți. Avem două generații (2009-2010 și 2011-2012) care sunt extrem de talentate, deși nu foarte înalte, compensează cu o săritură bună, apărare, servicii puternice și atacuri bine direcționate. Rezultatele de anul acesta nu au fost deloc întâmplătoare, sunt rodul muncii acestor fete minunate, munca și sacrificiile antrenorilor și părinților.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: Pentru echipa de U13, consider că elementul cheie a fost în primul rând consolidarea relațiilor de joc, datorită faptului că această echipă a lucrat împreună timp îndelungat, aproximativ 2 ani de pregătire împreună în aceeași formulă de joc cu aceleași jucătoare în posturile cheie. Situația este puțin diferită la echipa U15, aceasta având mult mai puțin timp împreună în aceeași formulă de joc. A fost necesară integrarea a 3 fete noi în echipă (Karina, Catalina și Irina) și de asemenea am fost nevoiți să schimbăm sistemul de joc datorită faptului că am pierdut liderul echipei din anul precedent (Daria Ocenic). Dacă pentru echipa U13 obiectivul realist era turneul final și acesta a fost îndeplinit cu succes, situația nu a fost aceeași și la echipa U15.
Începutul anului nu a venit cu un obiectiv clar datorită multitudinii de schimbări, însă fetele au dat dovadă de o dăruire totală, foarte multă ambiție și caracter. Consider că elementul cheie al acestei echipe a fost sistemul defensiv bine definit, completat de implicarea și lupta fetelor pentru fiecare minge, în fiecare meci. Cred că acest element ne-a făcut să fim o echipă redutabilă și un adversar dificil pentru orice echipă din țară. Apărarea bună și progresul se datorează în primul rând implicării fetelor la fiecare antrenament. Consider că au venit la fiecare antrenament setate să fie mai bune să progreseze și să ajungă acolo unde părea imposibil sau părea doar un vis, dar munca lor a fost răsplătită cu un bine meritat loc 4 național. Felicitări ambelor echipe și tuturor componentelor!
 𝑈17 𝑠-𝑎 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑙 𝑑𝑜𝑖𝑙𝑒𝑎 𝑎𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑒𝑐𝑢𝑡𝑖𝑣 𝑖̂𝑛 𝐷𝑖𝑣𝑖𝑧𝑖𝑎 𝐸𝑙𝑖𝑡𝑎̆ 𝑎 𝐶𝑎𝑚𝑝𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙. 𝐶𝑢𝑚 𝑎𝑡̦𝑖 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑡̦𝑖 𝑢𝑛 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑎𝑙𝑡 𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒 𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑡̦𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑔𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎̆?
𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: La categoria U17 am reușit să ținem steagul sus pentru județul Sibiu și să repetăm calificarea în cadrul campionatului elitelor. Accederea printre primele 24 de echipe din țară ne onorează și ne oferă speranța că și această echipă poate aduce mult mândrie printre sibienii iubitori de volei. Generația 2007-2008 se bazează în mare parte pe fete de 16 ani (născute 2008), așadar așteptăm să-și spună cuvântul în următorul sezon atunci când participantele la U17 vor fi născute 2008-2009. Strategia de pregătire la această grupă a fost similară cu cea a celorlalte grupe și în filosofia clubului, multe antrenamente, meciuri de pregătire, cantonamente, pregătire fizică, cheia succesului este cantitatea dar bineînțeles și calitatea antrenamentelor și a meciurilor de pregătire.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: La categoria U17, am reușit să repetăm rezultatul minunat din anul precedent și să ne calificăm din nou în Elita campionatului național, implicit în primele 24 de echipe din țară. Este un rezultat bun obținut în urma unui an cu multe antrenamente și meciuri amicale, cu atât mai bun cu cât nucleul echipei este format din fete născute în anul 2008, într-un campionat dominat de echipele care au aliniat în formația de bază în principiu fete născute în anul 2007. Consider că folosim în principiu aceeași strategie pentru toate echipele clubului, dar evident nivelul antrenamentelor este mai ridicat și este nevoie să avem un nivel din ce în ce mai bun având în vedere că anul acesta generația 2008 este în vârf de formă și de generație în campionatul național de Cadete.
 𝐴𝑣𝑎̂𝑛𝑑 𝑖̂𝑛 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑠𝑒𝑧𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒, 𝑐𝑢𝑚 𝑒𝑣𝑎𝑙𝑢𝑎𝑡̦𝑖 𝑒𝑣𝑜𝑙𝑢𝑡̦𝑖𝑎 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐶ℎ𝑎𝑚𝑝𝑖𝑜𝑛𝑠? 𝐶𝑒 𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑎𝑡̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑎̆𝑟𝑖 𝑎𝑡̦𝑖 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑖̂𝑛 𝑎𝑏𝑜𝑟𝑑𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑡𝑒ℎ𝑛𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑡𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐𝑎̆?
 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Evoluția clubului Champions este continuu ascendentă, iar acest lucru ne motivează și ne menține „flacăra aprinsă”. Am început în 2021-2022 cu obiective micuțe, ne luptam să trecem de faza grupelor și să ajungem la turneul semifinal. Următorul an (2022-2023) am „spart gheața” și am ajuns la primul turneu final U13 unde am ocupat locul 5, iar la U15 am ratat la mustață turneul final fiind învinși de un colos, Dinamo București. La U17 am fost constanți calificându-ne la Categoria Elite chiar dacă fetele au fost cu un an mai mici decât restul competitoarelor. Sezonul 2023-2024 a continuat ascensiunea și am ajuns și la U13 și la U15 la turneul final și am ocupat locul 4 la ambele categorii, iar la U17 ne-am menținut la Categoria Elite și am reușit ceva mai multe victorii.
Ce am învățat din aceste trei sezoane este că doar muncind serios, constant, fără întreruperi, cu mult timp și alte plăceri de timp liber de sacrificat, făcând meciuri amicale cu echipe mai bune de la care mereu am avut de învățat, privind lucrurile cu ochii unui începător care dorește mereu să învețe, fără o atitudine de „le știu pe toate”, doar așa am reușit să progresăm.
interviu la ”dublu” despre provocările de la champions sibiu cu antrenorii de volei sabin șopa și andrei banciu
 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: Consider că evoluția clubului a fost una rapidă, iar rezultatele s-au văzut de la an la an. Dacă în primul an am reușit să dezvoltăm echipele și să ne stabilim un mod de antrenament, în al doilea an deja au început să apară rezultatele, primul turneu final U13 locul 5 național, locul 9 național al echipei U15 și calificarea la Elite al echipei U17. Nu ne-am oprit aici, iar dupa o muncă îndelungată, anul acesta am reușit să ne depășim rezultatele din anul precedent: U13 turneul final și locul 4, U15 de data aceasta calificare la turneul final și obținem locul 4 național, iar U17 din nou calificată în Elita voleiului românesc. Odată cu evoluția echipelor, cred că și modul nostru de lucru, atât tehnic cât și tactic, s-a îmbunătățit considerabil, încercând să inovăm și să ne stabilim noi sisteme de joc. Sunt multe lecții și foarte multe lucruri noi din care am avut ce învăța în acest an, dar în primul rând, atât noi ca antrenori, cât și fetele, cred că am observat cât de importantă este seriozitatea anternementelor și participarea fetelor la toate antrenamentele.
 𝑅𝑒𝑐𝑜𝑟𝑑𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑠𝑒𝑧𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑛𝑡. 𝐶𝑒 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑣-𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑝𝑙𝑎𝑛𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑢𝑠𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑡̦𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑒𝑥𝑝𝑎𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒?
 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Obiectivele cu care pornim sunt îndrăznețe atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ.
Calitativ ne dorim să obținem prima medalie la voleiul de sală (pentru că la voleiul pe nisip avem din primul sezon de participare o medalie de argint), iar categoriile vizate sunt clar cele unde am ocupat sezonul trecut locul 4, U13 și U15. Acest obiectiv nu va fi ușor de îndeplinit deoarece multe din componentele de valoare ale echipelor de sezonul trecut au crescut în categorie. Dar cum mereu privim viața ca o partidă de șah, ne-am pregătit cu atenție și următoarele mutări. La categoria U17 avem aspirații mari deoarece în sfârșit vor fi anul mai mare majoritatea fiind născute în 2008 (competiția va fi 2008-2009), și sperăm la o calificare la turneul semifinal de Elite. Cantitativ este o provocare destul de solicitantă, deoarece șapte echipe implică foarte multe turnee, meciuri, weekenduri pline în ambele zile, dar strategia noastră a fost mereu ca echipa A să lupte pentru performanță iar echipa B să fie compusă din sportive cu un an sau doi mai mici care să primească experiență din meciuri iar viitorul sezon să fie pregătite să facă față la prima echipă.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: După un an cu două locuri 4 și o calificare la elite, suntem în postura în care obiectivele clubului cresc și consider că este timpul să ajungem pe podium. Punctual pentru categoriile U 13 și U 15 primele echipe (echipele U13 A și U15 A) vom încerca să cucerim o medalie. Obiectivul meu personal ar fi să o cucerim pe cea de aur și să devenim campioni naționali. Este un obiectiv îndrăzneț dar realizabil, mai ales că fetele de la echipele U13 și U15 vin după turnee finale cu rezultate bune, dar și cu o dorință și ambiție mult mai mare pentru a cuceri medalii și a se afla în top-ul echipelor. Pentru categoria U17, calificarea la turneul semifinal de Elite este obiectivul major al acestui an. Cred că putem ataca chiar și un loc în marea finală, deși nu avem condițiile altor echipe, dar avem un nucleu frumos de fete din generația 2008 la care se alătură generația 2009 care are experiența unui turneu final și evident își doresc să ajungă din nou la turneul final.
Componentele echipelor “B” sau nucleul acestor echipe este bazat pe fete mai mici de vârstă față de categoria unde joacă, dar evident, după rezultatele echipei U15 B din sezonul anterior din faza grupei care s-au situat pe un bine meritat loc 3, fiind și singura echipă care a învins lidera, cred că sunt un exemplu bun de urmat și vor fi pregătite. Ambiția fetelor și dezvoltarea lor se va vedea de la meci la meci, cred că componentele echipelor Champions B vor fi un adversar greu de învins, chiar dacă sunt mai mici.
interviu la ”dublu” despre provocările de la champions sibiu cu antrenorii de volei sabin șopa și andrei banciu
 𝑅𝑒𝑐𝑒𝑛𝑡, 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑝𝑎 𝑈15 𝑎 𝑐𝑎̂𝑠̦𝑡𝑖𝑔𝑎𝑡 𝑒𝑡𝑎𝑝𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑎 𝐴𝑟𝑎𝑑 𝑠̦𝑖 𝑎𝑡̦𝑖 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑝𝑒𝑟𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑛𝑡̦𝑒 𝑛𝑜𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑠𝑒𝑧𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡. 𝐶𝑒 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑎𝑣𝑒𝑡̦𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑎𝑛 𝑙𝑎 𝑏𝑒𝑎𝑐ℎ 𝑣𝑜𝑙𝑙𝑒𝑦 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑡̦𝑖 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖 𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙𝑢𝑖?
𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Voleiul pe nisip, sport olimpic, reprezintă pentru noi o prioritate deocamdată doar în perioada lunilor iunie-iulie-august (perioada de pauză competițională în voleiul de sală), deoarece condițiile meteo sau de baze sportive în România ne restricționează deocamdată, dar bineînțeles avem așteptări mari și în această direcție. Sezonul a început bine atât la U16 cât și la U18. Am plecat victorioși de la Arad la U16 într-o componență nouă a echipei Vasilescu Cătălina și Savu Draga, datorată plecării căpitanului Daria Ocenic la echipa de senioare Alba Blaj, iar la U18 perechea Rusu Sonia și Văcar Bianca, deși mai mici cu un an decât restul competitoarelor, au reușit să dispute o finală mică și să obțină un loc 4 la Sibiu. Obiectivul la U16 este lupta pentru o medalie care sperăm ca anul acesta să fie mai „strălucitoare” decât anul trecut, și accederea în turneul final cu încă o echipă, iar la U18 accederea în turneul final cu două echipe și de ce nu să jucăm una dintre finale.
Ne pare rău că încă nu se reușește organizarea unui campionat național la nivelul U14 unde avem multe talente și ne-am dori ca și pentru ele să se organizeze astfel de competiții cu caracter oficial.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: Voleiul pe nisip, un alt fel de volei, sau mai bine spus un alt sport, iar diferențele sunt destul de mari gândindu-mă la componenta echipei, regulile de joc, dar și elementele tehnice. Acesta este un sport olimpic și din păcate nu este suficient promovat în țara noastră. Consider că pentru noi este un mod de a ne ține în priză în perioada de vară și de vacanță competițională, fetele rămânând conectate la competiții participând la turnee de volei pe nisip. De asemenea, antrenamentele pe nisip ne ajută în pregătirea fizică a sportivelor, voleiul pe nisip fiind mult mai solicitant din punct de vedere fizic.
𝐶𝑢𝑚 𝑔𝑒𝑠𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡̦𝑖 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑎 𝑡𝑖𝑛𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑡𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡𝑎𝑡̦𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑡𝑒𝑔𝑜𝑟𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑗𝑢𝑛𝑖𝑜𝑟𝑖 𝑙𝑎 𝑠𝑒𝑛𝑖𝑜𝑟𝑖, 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑙𝑒𝑠 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑒𝑥𝑡𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑜𝑙𝑡𝑎̆ 𝑟𝑎𝑝𝑖𝑑?
 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Scoutingul talentelor este unul din obiectivele viitoare ale clubului. Consider că selecţia primară şi continuă sunt unele din cele mai importante obiective ale oricărui club care îşi doreşte performanţa. Într-o competiţie cu oraşe mult mai mari şi mai puternice cum sunt Bucureştiul, Craiova, Constanţa, Braşov etc, cel mai important este să descoperi tinere talentate, motrice, cu talie bună şi cum îmi place să spun „pedigree” sau moştenire genetică bună. Din păcate, deocamdată tranziţia tinerilor talentaţi de la juniori la seniori la Sibiu este spre alte oraşe deoarece la noi nu există volei de seniori. Foarte multe dintre sportivele noastre sunt curtate de cluburi din ţară care le promit şi viitoare prezenţe în echipele de senioare (div. B sau chiar A). Cel mai bun exemplu este transferul Dariei Ocenic la Alba Blaj.
Ne dorim ca aceşti copii ai Sibiului odată ce ajung la nivelul senioratului, sau chiar şi înainte, să rămână acasă şi să-şi reprezinte oraşul şi la nivel de div. B sau A. Am purtat discuţii pe această temă destul de avansate în mai multe direcţii dar încă nu am reuşit să concretizăm şi să finalizăm discuţiile pentru o echipă de div. B. Dar ne dorim în viitorul apropiat să putem să le oferim fetelor varianta de a continua şi după 18 ani la Sibiu.
 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: Scoutingul talentelor și promovarea acestora este unul dintre obiectivele majore ale clubului.
Cel mai bun exemplu în descoperirea și promovarea talentelor este Daria Ocenic. Aceasta a debutat în campionatul național la doar 14 ani și, după doar câteva luni, alături de clubul la care s-a transferat, ceea ce denotă faptul că acesta a fost parțial pregătită pentru a face pasul spre voleiul mare. Din păcate, tranziția spre echipele de seniori nu se poate face la Sibiu, datorită faptului că nu există echipă de seniori în orașul nostru, însă acesta rămâne unul dintre obiectivele majore ale clubului: să reușim să producem cât mai multe talente, iar din sportivii noștri cât mai mulți să ajungă să devină profesioniști.
interviu la ”dublu” despre provocările de la champions sibiu cu antrenorii de volei sabin șopa și andrei banciu
𝐶𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑡𝑟𝑎𝑔𝑒𝑡̦𝑖 𝑛𝑜𝑖 𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑜𝑟𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑒𝑥𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑟𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑒?
 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Partea economică, cea care poate nu se vede, este pentru noi foarte importantă. Colaborarea foarte bună prin agendele sportive cu Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu a ajutat foarte mult în susținerea activităților noastre începând de la deplasări, cantonamente, arbitraje, echipamente etc. De asemenea, toți oamenii de bine și firmele din domeniul privat care au venit lângă noi cu sponsorizări sau ajutor în diferite situații, au fost vitali pentru reușitele clubului. Fără ei, ascensiunea noastră cu siguranță n-ar mai fi fost atât de rapidă. Cu ajutorul acestora am reușit să susținem integral participarea gratuită la trei turnee finale ale categoriilor de U13 și U15, să oferim echipament gratuit echipelor de performanță și să susținem activitatea sportivelor de la U17. Desigur că performanțele noastre au atras atenția multor oameni binevoitori care au venit lângă noi pentru a susține activitatea aceștor copii minunați, dar și noi avem colaboratori cu care muncim împreună pentru a găsi cele mai bune soluții în ceea ce privește finanțarea clubului. Le mulțumim și îi așteptăm în continuare alături de noi să reprezentăm județul Sibiu în cele mai importante competiții voleibalistice naționale și internaționale.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: Partea financiară este un pilon de susținere al sportului de performanță. Cu siguranță ne-ar fi mult mai greu fără autoritățile locale și sponsorii noștri. Consider că mulți oameni au venit alături de noi datorită faptului că au crezut în proiectul acesta și în pasiunea noastră. Implicarea, pasiunea și rezultatele au atras mulți oameni alături de noi, atât financiar, cât și ca suport și susținere în toate activitățile noastre. Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi.
 𝐴𝑣𝑎̂𝑛𝑑 𝑖̂𝑛 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑐𝑒𝑛𝑡, 𝑐𝑢𝑚 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑡̦𝑖 𝑣𝑖𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐶ℎ𝑎𝑚𝑝𝑖𝑜𝑛𝑠 𝑆𝑖𝑏𝑖𝑢 𝑝𝑒 𝑠𝑐𝑒𝑛𝑎 𝑣𝑜𝑙𝑒𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑠̦𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙?
𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Viitorul Clubului Champions Sibiu mi-aș dori să fie într-o continuă ascensiune. Progresul ne motivează, ne obligă să ne dorim mai mult, iar din punct de vedere al performanței ne dorim să fim mereu prezenți la turneele finale și să ne luptăm pentru medalii. Din punct de vedere al organizării, mai avem de perfecționat foarte multe lucruri, dar facem eforturi considerabile să ne organizăm cât mai bine. Ne dorim să îmbunătățim procedurile, regulamentele, coordonarea echipelor, să aducem lângă noi oameni puternici, pricepuți, care să aducă plus valoare organizației.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: Viitorul clubului sperăm să fie unul ascendent, iar rezultatele și succesul avut în ultimii doi ani să fie de fapt doar începutul succesului. Cu siguranță mai avem foarte multe lucruri de îmbunătățit, mai ales la capitolul logistică și organizare, dar consider că facem progrese pentru a ne îmbunătăți atât partea de organizare, cât și partea de antrenamente încercând să fim într-o continuă dezvoltare și evoluție.
 𝐶𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑣𝑜𝑐𝑎̆𝑟𝑖 𝑎𝑡̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑖𝑛𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑠𝑒𝑧𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑣-𝑎𝑡̦𝑖 𝑎𝑑𝑎𝑝𝑡𝑎𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣 𝑎𝑙 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙𝑢𝑖?
 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧 𝐒𝐨𝐩𝐚: Cea mai mare provocare este la baza piramidei. Una dintre nevoile primordiale încă nu este îndeplinită cum ne-am dori. Este vorba despre bazele sportive în care ne desfășurăm activitatea, în sensul că sunt prea puține și nu ne acoperă nevoia de antrenamente pentru echipele de performanță, iar pentru noile cereri de înscriere facem față cu greu pentru că sălile la nivelul grupelor de inițiere sunt tot mai aglomerate.
Bineînțeles că le mulțumim școlilor și liceelor cu care colaborăm. Fără susținerea și acordul acestora activitatea noastră ar fi fost imposibilă. Vă mulțumim că ne găzduiți și ne acceptați deranjul.
𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐁𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮: Cea mai mare provocare este și singura care încă nu este cu adevărat îndeplinită, baza sportivă sau sălile necesare pentru a ne putea desfășura activitatea și pentru a putea evolua. Consider că aceasta este în continuare cea mai mare provocare. De asemenea, o mare provocare este și cred că sezonul următor va fi și mai mare managementul echipelor, fiind un număr mare de echipe și de copii încercăm să facem tot ce putem pentru ca fiecare dintre sportivii noștri să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a evolua, nu numai logistice, dar și ca implicarea noastră în ascensiunea fiecărui sportiv în parte.
interviu la ”dublu” despre provocările de la champions sibiu cu antrenorii de volei sabin șopa și andrei banciu

Ultima oră