greva la o firmă de confecții din sibiu după ce mai mulți angajați au fost concediați ( foto)

O criză majoră afectează compania Alan Trade, unde angajații susțin că au fost concediați pe nedrept și fără a primi compensațiile legale cuvenite. Angajații companiei sunt în grevă începând de vineri dimineață, 28 iunie.

Un angajat, care a preferat să rămână anonim, a declarat că societatea a început să efectueze concedieri în ultimele trei-patru luni, fără a acorda bonurile de masă sau salariile restante și fără a respecta perioada de preaviz.

„Patronatul nu ne plătește etichetele de masă și dă oamenii afară, fără să aibă dreptul de șomaj sau orice alt drept. Zice: de mâine, nu mai vii la lucru și vino să semnezi. Dacă nu semnezi, nu-ți mai bagă nici salariul, niciun drept bieltau,” a spus angajatul.

Alan Trade este unul dintre cei mai mari producători de articole din piele din România, cu peste 20 de ani de experiență în producție și management în industrie.

„Suntem o afacere de familie și administrată de familie din 2016, oferind facilități de producție personalizate pentru clienții europeni din hub-ul nostru principal din Sibiu, România. Operațiunea noastră se întinde în prezent pe o suprafață de peste 4.000 m², cu aproximativ 200+ angajați”, se menționează în descrierea companiei pe contul profesional de Linkedin.

greva la o firmă de confecții din sibiu după ce mai mulți angajați au fost concediați ( foto)

Până acum, se estimează că aproximativ 60 de persoane au fost concediate în acest mod. Angajatul a aflat că astăzi este și el pe lista de concedieri și că, de luni, nu mai este așteptat la locul de muncă. Refuzul de a semna actele de încetare a contractului de muncă este motivat de dorința de a beneficia de dreptul la șomaj, având în vedere că este plătitor de taxe la statul român.

„Îmi trage 5-7% impozit și aș vrea să beneficiez și eu de șomaj”, a subliniat el. Angajatul a mai adăugat că stresul provocat de aceste concedieri este foarte mare.

„Ne confruntăm cu stresul ăsta de foarte multă vreme. Au spus la oameni că de mâine sunt atâția concediați, cu numele pe listă. A spus cineva. Dă câte un număr de oameni afară. Azi dă 10 persoane. Ieri a dat 10 persoane, astăzi iarăși dădea 10 persoane și în fiecare zi dădea tot de 10 persoane” a mai spus angajatul.

Nicu Sav a fost concediat neașteptat și fără preaviz, în ziua de joi, 27 iunie. Acesta susține că nu i s-a oferit nicio explicație pentru decizia luată. În plus, afirmă că nu a primit bonurile de masă care i se cuveneau, ceea ce îl afectează pe el și familia sa având în vedere că suma totală se ridică la 600 de lei.

„M-au chemat în birou, pur și simplu, uite aici am actele toate, și mi-au spus că nu mai au de lucru, mi-au făcut cerere de lichidare, să semnez. Și bonurile pe care trebuie să mi le dea pe 15 iunie nu mi le mai dau. Nici șomaj. Absolut nimic. Era în birou încă o șefă, șefa mea principală de linie, și cu cea care mi-a făcut lichidarea, și asta am întrebat. Șomaj, nimic, bonurile, de ce nu mi le dai? N-am o zi nemotivată de trei ani de zile, eu nu am o zi nemotivată. Nimic. Nu știu ce să fac. Mi-am căutat de lucru în altă parte. Asta mi-e ciuda cea mai mare, că am lucrat, e sfârșit de lună și am rămas fără bonuri, fără 600 de lei. 600 de lei era bani, că stau și-n gazdă. M-au dat ieri afară, dar cu data de astăzi s-au încetat contractele. Fără absolut nicio explicație. Măcar să vină să zică: uite, asta e, vă dau hârtia, duceți-vă la șomaj, faceți-vă șomaj, că nu mai avem de lucru, sau ceva. Absolut nimic. Eu nu înțeleg. M-au chemat, pur și simplu, în birou, că așa a decis doamna M.C”, a spus fostul angajat al Alan Trade.

greva la o firmă de confecții din sibiu după ce mai mulți angajați au fost concediați ( foto)

Angajații sunt în grevă și așteaptă sosirea directorului companiei pentru a iniția discuții. Până la momentul publicării acestui articol, niciun reprezentant al firmei Alan Trade nu a oferit o explicație pentru Ora de Sibiu.

Ultima oră