Unul dintre capetele de afiș ale FITS 2024, spectacolul de dans „Sol Invictus” vine în fața noastră cu o poveste de culise extraordinară, în care o parte dintre dansatori, dacă s-ar fi aflat acasă, în țările lor de baștină, ar fi fost obligați prin destin colectiv să se urască unii pe alții. Geniul regizorului Hervé Koubi i-a adunat însă laolaltă, într-o colaborare transculturală, reușind să formuleze o declarație puternică despre capacitatea artei de a depăși barierele naționale și politice.
Născut în Cannes din părinți algerieni, Koubi și-a găsit inspirația în propria sa identitate culturală și în întâlnirile semnificative pe care le-a avut de-a lungul carierei sale. Hervé Koubi a studiat dansul la școala din Cannes, unde a dezvoltat o afinitate pentru practicile urbane și acrobație.
În 2009, în timpul unei vizite în Algeria, Koubi a descoperit această combinație de hip-hop și acrobație care l-a atras profund: „Am găsit ceea ce voiam întotdeauna să găsesc. Ceva după care tânjeam. A fost extraordinar pentru mine,” mărturisește Koubi. Această descoperire a fost punctul de plecare pentru multe dintre creațiile sale ulterioare, inclusiv „Sol Invictus”.
Dansul are puterea de a ne reuni
„M-am întâlnit cu niște dansatori algerieni care sunt acum parte din spectacol. În mod normal nu menționez naționalitățile dansatorilor, însă acum fac o excepție. Dansatorii mei sunt marocani și algerieni (și nu numai). Aceste două țări sunt în conflict. Avem mulți dansatori care în mod normal nu ar colabora”, a explicat Koubi în conversația avută la Sibiu cu scriitorul Matei Vișniec.
„Mi s-a spus că sunt un coregraf extraordinar și mie îmi place să zic: Deloc. Lucrurile sunt simple. Dansul are puterea de a ne reuni. Dacă am un merit e acela de a îndrăzni să-i aduc pe dansatori împreună. Mie nu îmi pasă de naționalitățile lor. Nu înseamnă nimic pentru mine. Recunosc că-mi place foarte tare când un palestinian dansează cu un israelian și cu un algerian”, a mărturisit Herve Koubi.
Nu vă fie teamă să fiți fragili!
„Sol Invictus” (Soarele care învinge) explorează teme profunde precum regăsirea copilăriei și celebrarea vieții. Pentru Koubi, dansul este un ritual sacru, o modalitate de a convoca sacrul și de a sărbători viața în esența sa.
Costumele identice pentru bărbați și femei, indiferent de gen, adaugă o dimensiune unică spectacolului, reflectând ideea de fragilitate asumată: “Nu vă fie teamă să fiți feminini, fragili. Dansatorii mei sunt foarte puternici atunci când își asumă o parte din fragilitate.”
Koubi își descrie dansatorii ca pe niște fantome menite să ne șoptească la ureche că suntem doar niște ființe călătoare în acest univers. Într-o lume în care oamenii tind să se creadă nemuritori, Koubi ne reamintește că ar trebui să trăim viața ca pe o celebrare, declarând că dansul este cea mai vie formă de expresie a acesteia.
„Lipsa de sens a vieții îl obligă pe om să își creeze propriul sens.”
Inspirat de cuvintele celebrului regizor Stanley Kubrick, care spunea că „lipsa de sens a vieții îl obligă pe om să își creeze propriul sens,” Koubi ne invită să găsim lumina în întuneric și să oferim propriul nostru sens existenței. „Sol Invictus” este, astfel, o chemare la a ne trăi viața cu intensitate și conștiență, fiecare mișcare fiind un omagiu adus vieții.
„Sol Invictus” te poartă timp de 100 de minute într-un iureș al dansului, acrobației și luminii. Ochiul e surprins de frumusețea tablourilor aflate în mișcare, colorate în auriu și negru, demne de un maestru flamand.
Te încântă, te fascinează, te obosește, și uneori te întrebi cum de e posibil ca oamenii de pe scenă să continue în acest ritm, pentru că tu, spectatorul, stând pe scaun într-o mare de oameni, te simți consumat de forțele fantastice pe care ei le pun în mișcare.
Pentru ca la final întreaga sală să trăiască o reală descătușare. Aplauzele se rostogolesc și lumea se minunează că a fost parte din acest miracol al creării de lumi și de sens. Dansatorii fac ceea ce iubesc, se numără printre oamenii care-și trăiesc vocația, și acest lucru îi susține.