Turistă epuizată și neechipată salvată de salvamontiști din Curmătura Bâlii

O turistă epuizată și echipată necorespunzător a fost preluată de salvamontiștii sibieni de la Curmătura Bâlii din munții Făgăraș.

Femeia, în vârstă de 37 de ani, a cerut ajutorul salvamontiștilor.

„SPJ Salvamont Sibiu a intervenit pentru recuperarea unei persoane de sex feminin de 37 ani, epuizată, ușor hipotermică, neechipată corespunzător, din zona Curmătura Bâlii, munții Făgăraș. A intervenit echipa de serviciu din Bâlea, care a preluat victima și a coborât-o până la Bâlea Lac”, transmite Dan Popescu, directorul Salvamont Sibiu.

Femeia nu a avut nevoie de transport ulterior la spital, aflându-se în afara oricărui pericol.

Ultima oră