În urmă cu un an, Consiliul Județean Sibiu a atribuit contractul pentru construcția noului spital județean firmei CON-A. Atribuirea s-a făcut printr-o clauză suspensivă, potrivit căreia semnarea contractului de lucrări se va face abia după obținerea și semnarea contractului de finanțare. Contractul avea o valabilitate de un an și a expirat de curând. Cîmpean spune însă că proiectul mai are șanse și că angajații CJ și-au făcut treaba „până la capăt”.
Contractul cu clauză suspensivă pentru construcția noului spital județean, atribuit firmei CON-A, a expirat luna aceasta. Consiliul Județean Sibiu nu a obținut finanțarea necesară începerii lucrărilor. Spitalul nou mai are încă șanse, a susținut Daniela Cîmpean în ședința Consiliului Județean de joi, afirmând că „ne-am făcut treaba până la capăt” și îndemnându-i pe consilieri să se focuseze pe acest proiect.
A expirat contractul. „Nu înseamnă că proiectul nu poate fi făcut”
Adrian Echert (USR) a cerut lămuriri privind contractul pentru construcția noului spital. „Vreau să fie înțeleasă pe deplin intervenția mea, vrem cu toții să se întâmple acel spital. Ajutăm cum putem cu inima deschisă, dar care sunt următorii pași, ce am putea face?”, a întrebat Echert.
Cîmpean a venit cu explicații. „De când s-a făcut licitația, s-a anunțat că este vorba despre o licitație care are clauză suspensivă, condiționată de obținerea finanțării. Acea clauză a fost pentru un an de zile. La expirare, contractul cu constructorul atribuit nu mai poate să fie încheiat. Am făcut acest lucru atunci, pentru că, raportat la toate actele normative în vigoare, la stadiul proiectului, la sfârșitul anului trecut, dacă ordonanța prin care se alocau bani europeni și împrumut BEI rămânea în vigoare și nu era modificată, am fi încheiat contractul de finanțare și am fi putut da drumul lucrărilor. Vreau să se înțeleagă foarte bine. Este vorba doar despre faptul că nu o să putem încheia contract cu constructorul desemnat, nu înseamnă că proiectul noului spital nu poate fi făcut în continuare. Documentele obținute și autorizația, le avem în vigoare. În continuare așteptăm ca noul program care îl înlocuiește pe cel pe care noi l-am avut în vedere la momentul la care am făcut acea licitație, Programul Național de Sănătate să fie definitivat. La acest moment sunt în dezbatere normele de aplicare, așteptăm să se adopte, după care așteptăm să se aprobe ghidurile de finanțare care să putem aplica cu documentația pe care o avem, cu proiectul care este la stadiul la care poate fi implementat”, a spus Cîmpean.
Cîmpean: „Ne-am făcut treaba până la capăt”
Daniela Cîmpean spune că toți consilierii trebuie fie focusați pe acest proiect, astfel încât Programul Național de Sănătate să fie definitivat cât mai curând.
„Au trecut și campaniile electorale, cred că acum focusul nostru, al tuturor, ar trebui să fie pe a face fiecare, pe căile pe care putem, diligențele ca acest program să fie aprobat în termen cât mai scurt. Acesta este interesul nostru al tuturor. Noi, la Consiliu, ne-am făcut treaba până la capăt. Suntem pregătiți să aplicăm la Programul Național de Sănătate, imediat ce guvernanții își vor face datoria și vor face funcțional acest program. (…) Noul program prevede în loc de fonduri europene, fonduri naționale combinate cu împrumut BEI”, a adăugat Cîmpean.