Cele două fete rănite în accidentul produs miercuri seara în Săliște au fost transportate la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu, unde au primit îngrijiri medicale. Ulterior, acestea au fost externate, starea lor de sănătate fiind una bună.
„Cele două fete s-au prezentat în serviciul CPU, unde au fost evaluate clinic și imagistic. În urma consultului și investigațiilor, s-a decis externarea lor la domiciliu cu recomandări”, a transmis pentru Ora de Sibiu purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie, rr. Mătăcuță-Bogdan Ioana Octavia.
Amintim că în timp ce se deplasa pe DN 1, din direcția județului Alba, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Poiana Sibiului, a virat la stânga către o bretea, fără a acorda prioritate, intrând astfel în coliziune cu un microbuz de transport școlar. Acesta era condus pe DN 1, din direcția Sibiu, de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din județul Hunedoara. În microbuz se aflau șoferul, două cadre didactice și 11 copii, în vârstă de 8 ani, toți din județul Hunedoara. Două fetițe au primit îngrijiri medicale. (Detalii aici)