Atelier util pentru viitorii părinți din Sibiu, la care pot învăța cum să evite depresia postnatală
I can feel that it's not a long time

Echipa Fundației Cred, împreună cu Centrul Evolve și psihoterapeutul Teodora Herțeg, colaborator local al clinicii Renia, invită viitoarele mămici din Sibiu să participe la workshopurile gratuite dedicate înțelegerii depresiei postnatale și îmbunătățirii comunicării în cuplu.

Atelierul se va desfășura pe parcursul a două zile, la Hotel Parc, în weekendul 28-29 iunie. Acest eveniment reunește specialiști în domeniul depresiei și al comunicării în cuplu, incluzând psihologi renumiți. Participarea este gratuită și limitată la un număr maxim de 30 de persoane. Poți alege să participi fie doar vineri, fie doar sâmbătă, sau în ambele zile. Viitoarele mămici sunt binevenite să vină însoțite de parteneri sau alte persoane apropiate. De asemenea, va fi disponibil și un bufet.

Fundația CRED (Centrul Româno-Elvețian pentru Dezvoltarea Sistemului de Sănătate) încă din 2003 a început programe în domeniul mamei și copilului, a organizat programe de formare pentru personal medical din această zonă și multe altele. Prin acest proiect își propun să aducă mai multă conștientizare asupra subiectului depresiei postnatale care afectează cel puțin 1 din 10 femei, la fel și 1 din 10 parteneri.

„Prin invitația pe care am lansat-o mămicilor și partenerilor lor, țintim ca viitorii părinți să fie mai conștienți de semnele care pot apărea, mai ales după perioada de 3 săptămâni intitulată baby blues. Mulți părinți nu conștientizează semnele sau nu știu cum să le recunoască. Pe lângă această parte, atingem subiecte legate de comunicarea în cuplu, relația de cuplu, limite sănătoase, venirea acasă cu cel mic, nutriție, recuperarea după naștere și orice subiect este adus în timpul workshopurilor. În acest demers ne sprijină financiar LDS (departamentul de ajutor umanitar Latter-Day Saints, care a ajutat în trecut cu donarea de echipamente), Clinica Renia care s-a alăturat cu specialiști psihologi împreună cu Clinica Evolve, la nivel local, în Sibiu”, a spus Silvia Dumitrescu, reprezentanta Fundației Cred.

Mama poate veni singură sau însoțită de partenerul său ori de un membru al familiei. Locurile sunt limitate.

Teme abordate:

Ziua 1 (28 iunie): Ce este depresia postnatală și cum o recunoști?
Ziua 2 (29 iunie): Cum să-ți gestionezi emoțiile și să comunici eficient cu partenerul sau partenera după sosirea bebelușului.

„Sperăm să atragem atenția cât mai multor viitori părinți pentru că o informație în plus înseamnă un ajutor pentru fiecare, pentru familie, pentru armonia în cuplu și o dezvoltare echilibrată pentru cel mic. Știm cât de importanți sunt părinții și ce rol definitoriu au în formarea copilului”, a mai spus Silvia.

Ultima oră